Iată momentul accidentului rutier de la Lețcani din care a rezultat rănirea a 13 persoane – VIDEO
A apărut momentul producerii accidentului rutier de la Lețcani. Accidentul s-a soldat cu rănirea a 13 persoane. Pe camerele video se observă impactul. Așadar, în rondul de la Lețcani intră un autoturism și un microbuz. Microbuzul din Republica Moldova a intrat în plin în autoturismul care încerca să facă rondul.
Salvatorii au intervenit de urgență pentru a acorda prim ajutor. Nu au existat persoane încarcerate, dar mai multe victime au fost deja transportate la spital. Personalul medical explică faptul că din totalul persoanelor rănite, 8 au avut nevoie de transport la unitățile medicale specifice.
Așadar, 4 persoane au fost transportate la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, 3 persoane au fost transportate la Spitalul de Neurochirurghie, iar o persoană, un minor în vârstă de 16 ani a fost transportat la Spitalul de Copii Sf. Maria.
Purtătorul de cuvânt al ISU Iași a transmis detalii despre accidentul rutier.
„Astăzi dimineaţă, la ora 6.23 minute, a fost primit un apel prin sistemul naţional unic pentru urgenţe 112 în care am fost înştiinţaţi de producerea unui accident rutier pe drumul naţional 28, la intersecţia din Leţcani, între un microbuz în care erau 8 persoane şi o furgonetă în care erau 5 persoane. De urgenţă au foşti direcţionate 3 autospeciale de intervenţie cu module de descarcerare, 4 echipaje de prim ajutor calificat, 3 echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi şi echipaje ale Poliţiei Rutiere. La sosirea echipajelor de intervenţie, victimele erau ieşite din autovehicule. A fost acordat prim ajutor medical la 9 persoane din 13, iar la spital au fost transportate 8 victime, dintre care un minor în vârstă de 16 ani. Cauza producerii accidentului rutier este cercetată de organele abilitate în drept”, a transmis Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt al ISU Iaşi.