Iată cum manipulează PNL sondajul pentru alegerile europarlamentare! S.O.S. România, partidul condus de Diana Șoșoacă, trecut doar cu 6%

de: BZI.ro
10:21, 24 nov. 2023

În această perioadă, tot mai multe sondaje pentru alegerile de anul viitor se fac la comanda partidelor politice.

Se pare că PNL a manipulat ultimul eșantion și a poziționat partidul S.O.S. România condus de Diana Șoșoacă pe locul 5 cu 6 la sută.

PNL manipulează sondajele de opinie

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de „The Center”, la comanda PNL, dacă săptămână viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, PSD le-ar câștiga cu 30%, PNL ar obține 20%, iar AUR ar avea 19%. PMP, REPER și Forța Dreptei nu ar face pragul.

Sondajul a fost realizat la comanda PNL, pe un eșantion de 1.000 de persoane, prin telefon, în perioada 20.10 – 31.10.2023.

Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European partidele ar obține următoarele rezultate:

PSD – 30%
PNL – 20%
AUR – 19%
USR – 14%
SOS-Șoșoacă – 6%
UDMR – 5%
PMP – 3%
REPER – 1%
Forța Dreptei – 1%
Altele – 1%