Iată ce salariu a avut Mircea Geoană ca șef la NATO: „N-am vorbit despre asta, dar…”
Mircea Geoană, candidatul independent la alegerile prezidențiale din 2024, a oferit detalii despre salariul său din perioada în care a ocupat funcția de secretar general-adjunct la NATO, între iulie 2019 și septembrie 2024, într-un interviu acordat lui Ovidiu Ioanițoaia.
Fostul ministru de externe al României, Mircea Geoană, a fost nevoit să își prezinte demisia pentru a putea candida la funcția de președinte al României. La 66 de ani, Geoană își reînnoiește astfel aspirațiile politice, având în vedere că a mai încercat să obțină acest post în 2009, când a fost învins în turul secund de Traian Băsescu.
Ce salariu a avut Mircea Geoană ca șef la NATO
În cadrul unui interviu cu Ovidiu Ioanițoaia, Mircea Geoană a oferit detalii extinse despre salariul său din perioada în care a activat la NATO.
„Nici atunci nu era un secret, dar nu vorbeam despre asta. Erau un jur de 20 de mii de euro pe lună, plus anumite cheltuieli de protocol, dacă invitai pe cineva, dacă ofereai unui lider important sau unor delegații importante o masă, ți-o decontau cei de la NATO. Deci undeva pe acolo. O parte din banii ăștia erau și pentru un fel de alocație pentru locuință. Aveam și o formă de protecție fizică, personală, evident.
Uneori foarte discretă, nu trebuie să se vadă, alteori, pur și simplu, pentru că suntem într-un stat aliat, adică în Belgia, și poliția locală preia o parte din lucrurile astea. Dar când plecam în țări non-NATO, acolo plecam obligatoriu cu protecția noastră. În Ucraina, când mergeam, în orice țară non-NATO, în Republica Moldova, în Georgia, în Africa, în Orientul Mijlociu. De exemplu, în America, ne transferau automat la Secret Service. Când mergi privat, ești privat, e treaba ta, dar când erau lucruri oficiale…
În vacanță nu și vreau să vă spun că e un sentiment mai bun de libertate decât să stai tot timpul cu cineva după tine. E și bine, e și rău. Nu e tot timpul comod. Dar toți profesioniști, foarte mulți români și românce la NATO. Inclusiv în zona de protecție, oameni extrem de bine apreciați. Am spus-o cu mândrie. Am condus și resursele umane la NATO și n-am avut eu un rol direct în angajarea celor de acolo, dar eram ultimul filtru înainte de a semna contractele de angajare”, a spus Mircea Geoană.
România, pe locul 5 sau 6 la număr de angajați din 32 de țări în NATO
În continuarea interviului, Mircea Geoană a lăudat românii care își desfășoară activitatea în cadrul NATO.
“România este astăzi în NATO pe locul 5 sau 6 la număr de angajați din 32 de țări în NATO. Atât de buni sunt! Și e concurs pe bune.
Adică e concurs din ăla, cu test psihologic făcut în America, cu întrebări complicate, cu juriu după juriu. Ai noștri sunt foarte, foarte buni. Deci avem tineri și tinere din toate profesiunile care la noi fac o figură bună. Și sper ca și în UE și în alte organizații să avem la fel de mulți români și românce”, a explicat Mircea Geoană care a dezvăluit și cere salariu a avut a șef la NATO.