Iată care este eficientă vaccinurilor în funcţie de numărul de doze făcute şi de vârsta pe care o are pacientul

de: cristian.george
15:48, 19 iul. 2021

Un nou studiu făcut de specialiştii din Marea Britanie a fost publicat de curând. Așadar, experţii din cadrul Serviciului de Sănătate Publică au efectuat studiul în care pacienţii din 700 de cabinete medicale au fost monitorizaţi. Pacienţii sunt persoane vaccinate cu diverse vaccinuri împotriva COVID-19 iar pe baza rezultatelor s-a făcut şi o statistică referitoare la eficienta vaccinurilor în funcţie de numărul de doze făcute dar şi de vârsta persoanei care se vaccinează.

O primă concluzie a studiului făcut este faptul că persoanele care au schema completă este eficientă mai ales în rândurile grupelor de risc.

Eficiență la fel în cazul unei singure doze de vaccin, susţin specialiştii

O parte dintre concluziile publicată arată faptul că în cadrul grupelor de risc, eficientă împotriva COVID-19 este de 30-60% după doza 1. Acest lucru este indiferent de tipul de vaccin pe care respectiva persoană îl face. Totuşi există o diferenţă în rândul persoanelor cu imunitate scăzută, diferenţa de aproximativ 4%.

Pentru ambele vaccinuri (de la companiile Pfizer și AstraZeneca) eficiența crește considerabil după administrarea celei de a doua doze, iar în cazul grupului de imunocompromiși, eficiența crește la 74%

 

Ioana Mihăilă a anunţat faptul că valul al patrulea de COVID-19 va fi al persoanelor nevaccinate

În altă ordine de idei, în legătură cu campania de vaccinare şi necesitatea ca persoanele să se vaccineze, Ioana Mihăilă a menţionat faptul că un eventual val al patrulea nu ar trebui să aducă îngrijorări în rândul persoanelor imune. Altfel spus, ministrul Sănătății a explicat că valul al patrulea va fi cel al persoanelor nevaccinate:

„Cred că sub un procent dintre persoanele vaccinate s-au îmbolnăvit, cel puţin din datele pe care le-a transmis CNCAV. Ce ştim este că, de exemplu, din pacienţii infectaţi cu tulpina Delta avem trei decese confirmate la ultima raportare a INSP şi niciunul dintre aceştia nu era vaccinat. Acest val patru va fi, de fapt, un val al nevaccinaţilor, aceştia vor fi principalii afectaţi”, a spus Ioana Mihăilă la Digi24, relatează Agerpres.

 

Va fi un val al patrulea de COVID-19 în România?

Autoritățile mondiale au declarat în repetate rânduri faptul că lumea nu trebuie să se culce pe ideea că pandemia de COVID-19 a trecut. Așadar, apariția unui val al patrulea în România este o chestiune de timp, susțin și specialiștii români. Șeful OMS, dr. Tedros a avertizat, de asemenea, împotriva ideii că pandemia se aproprie de sfârșit. Comitetul de urgență al OMS a declarat că se așteaptă ca noi variante mai periculoase să se răspândească în întreaga lume.

„Pandemia nu este nici pe departe terminată”, a avertizat comitetul într-un comunicat. Președintele comisiei, Didier Houssin, a declarat că „continuăm să fugim după acest virus, iar virusul continuă să ruleze după noi”.

Decesele legate de coronavirus în Africa au crescut cu 43% în decurs de o săptămână, cauzate de lipsa paturilor de terapie intensivă și a oxigenului, potrivit OMS. Varianta Delta începe să devină predominantă în mai multe țări iar în Israel autorităţile au impus mai multe restricţii.