Iașul va avea o carte de bucate cu rețete locale. Un proiect inedit va fi derulat de GAL-urile din județ
Iașul va avea o carte de bucate cu rețete locale culese de la producătorii din județ. Proiectul este derulat de 7 GAL-uri, iar în următoarea perioadă vor fi mai multe caravane în comunele din Iași
Un proiect inedit se derulează în această perioadă în județul Iași. Acesta presupune ca toate rețetele producătorilor locali să fie incluse într-o carte de bucate. Proiectul este derulat de 7 GAL-uri (grupuri de acțiune locală) din Iași. Unul dintre acestea este GAL Valea Prutului.
„Noi avem un proiect nou cu «Aroma bucatelor». Suntem 7 GAL-uri din Iași și fiecare trebuie să facă o «caravană», adică merge din comună în comună, prezintă proiectul și caută să identifice rețete locale pe care să le introducem într-o carte de bucate. Astăzi am fost la Roșcani. Am cuplat două activități. De la 8:30–10:30 facem o acțiune de ecologizare pe proiectul «Mediul Nostru – Viitorul Nostru», iar de la 11:00 ne-am oprit la primărie ca să vedem ce rețete și producători descoperim. Duminică mergem la Cârniceni, comuna Țigănași, dimineața, pentru că e piață și vreau să vorbesc cu localnicii de acolo despre rețete locale. La Probota mergem de la ora 12:00”, susține Maria Hudema, președintele GAL Valea Prutului.
Iașul va avea o carte de bucate cu rețete locale
Teritoriul grupului de acțiune locală Valea Prutului se întinde pe raza județelor Iași și Botoșani și cuprinde 11 comune, 8 din Iași (Andrieșeni, Bivolari, Popricani, Probota, Roșcani, Țigănași, Trifești și Victoria) și 3 din Botoșani (Românești, Santa Mare și orașul Ștefănești). Teritoriul GAL este bazat pe principiul continuității și omogenității, conform hărților atașate și a descrierilor. Nicio localitate din acesta nu este inclusă pe teritoriul unui alt GAL. GAL-urile sunt parteneriate de tip public-privat, cu rol important în mediul rural, contribuind la dezvoltarea zonei de pe raza teritoriului de activitate (mai multe comune grupate), având propriile bugete de finanțare a proiectelor. Cele 12 GAL-uri din Iași sunt GAL Codrii Pașcanilor, GAL Iași Sud-Vest, GAL Siret-Moldova, GAL Microregiunea Belcești-Focuri, GAL Stejarul, GAL Stejarii Argintii, GAL Colinele Iașilor, GAL Valea Prutului, GAL Poiana Vlădicăi, GAL Ștefan cel Mare și GAL Dealurile Bohotinului. Prin intermediul acestora, ieșenii pot obține fonduri europene. Ieșenii au accesat două milioane de euro, fonduri nerambursabile, prin intermediul GAL-urilor.
Ieșenii accesează fonduri europene prin intermediul GAL-urilor
Ieșenii au investit banii primiți în utilaje agricole, dar și în dezvoltarea micilor afaceri de familie. Suma primită de aceștia pentru fiecare utilaj agricol este cuprinsă între 100.000 și 200.000 de euro. De asemenea, ieșenii care au vrut să dezvolte mici afaceri de familie au investit fondurile nerambursabile în proiecte din domeniul apicol, în zootehnie sau în sere cu legume. Un proiect unic în Iași, prin intermediul căruia poți închiria gratis ATV-uri, este implementat de GAL-ul Ștefan cel Mare, în parteneriat cu alte grupuri de acțiune locală (GAL) din județ. Cu cei 145.000 de euro, fonduri europene, turiștii au parte de experiențe de neuitat cu ATV-ul și consumă produse tradiționale. Pe de altă parte, Iașul va avea o carte cu rețete locale, inclusiv din comunele unde se derulează și proiectul cu plimbările cu ATV-uri.