Iașul, în topul județelor care au accesat fonduri europene
Potrivit informațiilor furnizate de Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR), regiunea de Nord-Est, beneficiarii din cadrul regiunii au primit în primul trimestru din acest an 21,3 milioane de euro, fonduri nerambursabile. Beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) din Iași au încasat aproape 8 milioane de euro pentru investițiile din mediul rural. De asemenea, două milioane de euro au fost încasate de autoritățile locale pentru dezvoltarea infrastructurii sau modernizarea centrelor culturale. Sumele plătite de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale către fiecare regiune, respectiv CRFIR Nord-Est, reprezintă fonduri europene nerambursabile, acordate prin PNDR 2020 (exclusiv contribuția Uniunii Europene), fără contribuția de la bugetul național. Plățile către beneficiarii din Iași continuă și în această perioadă a crizei COVID-19, fiind suspendate doar verificările pe teren.