Iașul Educat! Patru medalii de argint și bronz pentru studenții de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, din Iași, la Olimpiada Internațională de Matematică SEEMOUS 2021!
O nouă performanță pentru învățământul superior ieșean! Patru dintre cei 6 studenți de la Facultatea de Automatică și Calculatoare – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, care au participat la South Eastern European Mathematical Olympiad for University Students – SEEMOUS 2021, s-au întors acasă cu medalii. Competiția s-a desfășurat săptămâna trecută în Agros, Cipru, fiind organizată sub patronajul Mathematical Society of South Eastern Europe și a Societății de Științe Matematice din Cipru
Studenții Universității Tehnice (TUIAȘI) „Gheorghe Asachi” din Iași au obținut 4 medalii la Olimpiada Internațională de Matematică SEEMOUS 2021.
Astfel, 4 dintre cei 6 studenți de la Facultatea de Automatică și Calculatoare (AC) au participat la South Eastern European Mathematical Olympiad for University Students și s-au întors acasă cu medalii. Competiția s-a desfășurat în perioada 19 – 24 iulie 2021 în Agros, Cipru, fiind organizată sub patronajul Mathematical Society of South Eastern Europe (MASSEE) și a Societății de Științe Matematice din Cipru.
Studenții medaliați de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași
Cei 6 studenți ai Universității Tehnice din Iași care au participat la SEEMOUS 2021 sunt: Robert Gabriel Curpăn, Gabriel Alexandru Scînteie, Ioana Roxana Băcălie, Andrei Iosif Iojă, Teodor Gorghe și Maria Gabriela Fodor.
Robert Gabriel Curpăn a câștigat argintul, iar Gabriel Alexandru Scînteie, Ioana Roxana Băcălie și Andrei Iosif Iojă au câștigat medalii de bronz. Studenții s-au „antrenat” în cadrul Centrului de Pregătire și Performanță în Matematică de la TUIAȘI, sub îndrumarea profesorilor Marian Panțiruc, Radu Strugariu și Marcel Roman.
Și la ediția 2020 studenții politehniști au obținut rezultate meritorii
Amintim că, și la ediția 2020 South Eastern European Mathematical Olympiad for University Students-SEEMOUS, studenții politehniști au obținut rezultate meritorii. Instituția a fost reprezentată tot de 6 tineri la ediția a XIV-a a Olimpiadei Internaționale de Matematică pentru studenți. Aceasta s-a desfășurat în perioada 3 – 8 martie 2020, la Universitatea „Aristotel”, din Salonic, Grecia. Aceasta a fost organizată sub patronajul Mathematical Society of South Eastern Europe și a Societății de Științe Matematice din Grecia.
Din cauza restricțiilor generate de pandemia de COVID-19, anul trecut au participat doar 60 de studenți de la 14 universități dintre cele 26 anunțate inițial. Cei 6 studenți TUIAȘI, tot de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, au fost: Stelian Cristian Grecu, Vlad Batalan, Ioan Stanciu, Gabriel Alexandru Scînteie, Robert Curpăn și Teodor Anițoaei. Echipa a avut o comportare remarcabilă, reușind să obțină două medalii de argint, prin studenții Cristian Grecu și Vlad Batalan, și două medalii de bronz, prin studenții Ioan Stanciu și Gabriel Alexandru Scînteie. Aceștia s-au „antrenat” tot în cadrul Centrului de Pregătire de Performanță în Matematică de la TUIAȘI și sub îndrumarea acelorași profesori pe care i-am amintit anterior.