Iașul a fost paralizat! Prima ninsoare serioasă a „înghețat” tot traficul rutier. Două ore și jumătate din Lunca Cetățuii până în zona Palat, la fel și din Bucium – FOTO/VIDEO
Prima ninsoare serioasă din acest an a paralizat tot traficul rutier din Iași. Sute de șoferi au așteptat cu orele pentru a ajunge la locul de muncă. Nici elevii nu au ajuns la timp la ore pentru că autoritățile au fost luate din nou prin surprindere
Iași, 8 ianuarie 2024. O zi care pentru șoferi a fost de coșmar. Tot Iașul a fost paralizat. Sute de copii au întârziat la ore, sute de părinți – la locul de muncă, mii de pensionari, probabil, la piață. Ce s-a întâmplat ieri la Iași este greu de descris în cuvinte. Ca un rezumat, putem vorbi despre o combinație între indiferență, prostie și ghinion. Ghinionul este al ieșenilor, iar prostia și indiferența sunt ale autorităților locale. Deși se știa că peste Iași iarna își va scutura ceva cojoace, autoritățile au fost din nou surprinse.
Până și marile bulevarde din municipiu erau pline de zăpadă. De ce? Nu ai pe cine întreba. Ca de fiecare dată, cei din conducerea orașului ridică din umeri. Șoferii, cu miile, sunt arătați cu degetul și sunt sfătuiți să renunțe la autoturisme și să folosească transportul în comun. Ar putea fi o soluție, dar nu una tocmai bună. Pentru ieșenii care locuiesc în zona Bucium, Miroslava, Lunca Cetățuii sau Valea Lupului, transportul în comun lasă de dorit.
Lunca Cetățuii – Iași, două ore și jumătate de stat în trafic
Ieri, ieșenii care au fost nevoiți să plece din Lunca Cetățuii spre Iași au stat mai mult de două ore în trafic.
„Într-o zi normală, fără condiții meteo nefavorabile, din Lunca Cetățuii și până în Iași, în zona Palat, distanța este parcursă cam într-o oră, o oră și 20 de minute, dacă se pleacă în jurul orei 7 dimineața. În această dimineață, (ieri – n.r.) distanța a fost parcursă în două ore și jumătate. Este incredibil! S-a circulat bară la bară. Lipsa investițiilor în infrastructură se vede… Din zona Lunca Cetățuii, Dumbrava, blocuri Ciurea pleacă sute de mașini spre Iași în fiecare dimineață. Sunt copii care învață la Iași. Nu ajung la timp, sunt treziți de la 6 ca să ajungă la 8 la ore”, a precizat un localnic.
Pentru a „câștiga” timp, unii locuitori ai comunei Ciurea preferă să ajungă în Iași prin Hlincea. Nu mereu această variantă este potrivită. O altă rută este pe la fosta fabrică de cărămidă, spre Hlincea. Deși ajungi mai repede în zona Nicolina folosind acest traseu, nu este neapărat un „pont”. Drumul este extrem de îngust, iar dacă ai noroc să te întâlnești cu mașina de gunoi, pierzi zeci de minute. Soluții ar putea fi găsite, dar cine știe când se va rezolva problema traficului din această zonă.
În Lunca Cetățuii se construiește masiv, probabil, în câțiva ani, totul va fi blocat. Folosirea mijloacelor de transport în comun nu este neapărat o alegere bună. Până în capăt CUG, la rondul de tramvaie, localnicii din Ciurea pot ajunge cu autobuzele, însă acestea vin după zeci de minute de așteptare.
Ninsoarea a blocat tot traficul rutier din Iași
Dureri de cap au avut și personale care au plecat din zona Bucium spre centrul Iașului.
„Am plecat la ora 07:20 din zona Bucium, Cardinale Lounge. Traficul a început de la Școala «Veronica Micle», circulându-se cu dificultate. Am reușit să parcurg o distanță de doar 500 de metri în 30 de minute. În intersecția de la șoseaua Bucium cu Șoseaua Bârnova a avut loc un ambuteiaj, fiind prezent și un polițist local care dirija traficul. Până la Complexul Comercial Phoenix am mai făcut 30 de minute, însă zona unde s-a circulat cel mai greu a fost Podu Roș. Încă un ambuteiaj s-a instalat și pe Bulevardul Regele Ferdinand I al României, din cauza căruia unii șoferi au devenit recalcitranți. Zona unde trebuia să ajung era Piața Unirii, însă am reușit să ajung acolo într-un timp enorm, de 2 ore și jumătate. Blocate în trafic au fost și autobuzele, iar oamenii au fost nevoiți să aștepte mult timp în stații”, a completat un alt șofer.
Traficul din Iași a ajuns o problemă apăsătoare indiferent de anotimp
Deși problemele privind traficul s-au accentuat pe baza ninsorilor abundente și a lipsei utilajelor de deszăpezire, situația este una prezentă și pregnantă în fiecare zi. Cu sau fără ninsorile abundente, Iașul a ajuns să fie sufocat de numărul mare de autoturisme și de lipsa unor proiecte privind construirea de drumuri.
În ultimii ani, ieșenii petrec mai mult timp în trafic decât la muncă. Ambuteiaje, străzi blocate și creșterea numărului de incidente în trafic sunt problemele cu care se confruntă orice conducător auto în Iași. Cele mai importante bulevarde și străzi sunt mereu blocate. Municipalitatea gestionează, în prezent, un număr de 136.000 de autoturisme înmatriculate pe raza orașului Iași, față de anul 1990, când existau 22.000. Din păcate, administrația publică locală, în speță primarul Mihai Chirica, nu a mișcat niciun deget și nu a realizat niciun proiect privind construirea unor noi străzi, iar ieșenii vor fi nevoiți să treacă testul răbdării prin trafic pe termen nelimitat.
Prima ninsoare serioasă din acest an a paralizat tot traficul rutier din Iași. Sute de copii au întârziat la ore, sute de părinți – la locul de muncă, mii de pensionari – la medic.