Iași devine gazda Conferinței Naționale NeurogastRO 2024, care va reuni peste 300 de participanți

de: Redacția BZI
02:00, 28 nov. 2024

În perioada 28 – 30 noiembrie 2024, Iașul va fi gazda celei de a IX-a ediție a Conferinței Naționale, cu participare internațională, NeurogastRO 2024. Evenimentul medical este organizat de Societatea Română de Neurogastroenterologie și se bucură de o participare internațională, reunind peste 300 de medici, specialiști și studenți.

Festivitatea de deschidere va avea loc astăzi, începând cu ora 19:00, la Hotelul Internațional din Iași. Acest eveniment este organizat a patra oară la Iași. NeurogastRO 2024 va aduce în prim-plan o agendă științifică diversă, susținută de specialiști de renume din România, dar și din alte țări. NeurogastRO 2024 va dispune de prezența unor specialiști din domeniul medical, printre care se numără gastroenterologi, chirurgi, neurologi și psihiatri, medici de familie, farmaciști și dieteticieni, medici rezidenți.

„Organizată pentru a patra oară la Iaşi, NeurogastRO 2024 va reuni peste 300 de participanți. Ea se adresează medicilor de diferite specialități, cum ar fi gastroenterologi, interniști, chirurgi, medici de familie, neurologi, psihiatri, endocrinologi, precum și farmaciștilor și dieteticienilor, medicilor rezidenţi şi studenţilor în medicină și farmacie. Sesiunile ştiinţifice vor fi susţinute de specialişti din România, împreună cu specialiști din Belgia, Marea Britanie, Elveţia, Italia, Israel și Moldova, și va fi credidată de Colegiul Medicilor și Colegiul Dieteticienilor din România”, a declarat prof. dr. Vasile Drug, medic la Clinica de Gastroenterologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi.

Tematici de interes și sesiuni practice la Conferința Națională  NeurogastRO 2024

Pe parcursul celor trei zile, participanții vor avea ocazia să asiste la reuniuni multidisciplinare care abordează subiecte de actualitate. Un punct forte al conferinței îl constituie cursurile practice, în cadrul cărora participanții vor învăța să utilizeze metode moderne de diagnostic.

„Pe parcursul celor trei zile vor fi organizate reuniuni multidisciplinare, în cadrul cărora vor fi abordate tematica tulburărilor gastro-intestinale funcţionale şi de motilitate, și vor fi organizate cursuri practice privind noile metode de diagnostic al acestor afecțiuni: impedanț-pH-metrie și manometrie de înaltă rezoluţie. Vor fi abordate teme de interes precum: durerea digestivă, microbiota intestinală, noile metode de diagnostic al tulburărilor digestive funcționale, rolul endoscopiei digestive în Neurogastroenterologie, rolul dietei, noile metode farmacologice de tratament”, a accentuat prof. dr. Vasile Drug.

NeurogastRO 2024 își propune să faciliteze schimbul de cunoștințe între specialiști din diverse domenii medicale și să promoveze adoptarea celor mai noi tehnologii și abordări în neurogastroenterologie. Accentul se pune pe colaborarea interdisciplinară și pe aplicarea celor mai recente descoperiri pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților cu afecțiuni digestive funcționale.

Conferința Națională NeurogastRO 2024 este o oportunitate unică de a descoperi ultimele noutăți în domeniul neurogastroenterologiei și de a interacționa cu experți din alte țări. Evenimentul va fi o experiență valoroasă pentru toți participanții, de la specialiști cu experiență până la studenți în domeniul medical.