Ia sute de mii de lei de pe urma contractelor de servicii de topografie încheiate cu mai multe primării! Anca Cașmet: „Suntem patru angajați și încercăm să rezistăm!”

de: Redacția BZI
02:00, 24 sept. 2022

Anca Cașmet, inginer geodez la S.C. TOPOCAD CAS S.R.L., efectuează servicii de topografie și cadastru pentru trei primării din județul Iași. Valoarea contractelor de achiziții cu primăriile comunelor Probota, Șipote și Dobrovăț este de ordinul sutelor de mii de lei. Cu toate acestea, inginerul susține că din 2018 ar fi încasat doar două contracte pentru serviciile oferite celor trei primării

Absolventă a Universității Tehnice „Gh. Asachi“ din Iași, specializarea Inginerie Geodezică, Anca Cașmet este administrator la propria firmă, S.C. TOPOCAD CAS S.R.L., din anul 2016. Prin intermediul societății pe care o deține, aceasta oferă activități de inginerie și consultanță tehnică. Practic, firma întocmește documentația cadastrală pentru terenuri și clădiri. Din anul 2018, veniturile i s-au rotunjit considerabil. Momentul coincide surprinzător de mult și cu începerea desfășurării contractelor de achiziții cu câteva primării din județul Iași.

Anca Cașmet susține că are în desfășurare contracte doar cu două primării din județul Iași

Anca Cașmet, inginer geodez pe contracte de milioane de lei

În anul 2021, Anca Cașmet a încasat peste 220.000 lei din contracte de achiziții cu primăria Probota

În ultimii cinci ani, Anca Cașmet, inginer geodez și administrator la S.C. TOPOCAD CAS S.R.L., și-a aranjat o viață destul de bunicică din contractele de achiziții cu primăriile din județul Iași.

Aceasta oferă servicii de cadastru și topografie din 2016 și lucrează exclusiv cu trei primării din județul Iași. Comunele Șipote, Dobrovăț și Probota sunt cele ce au apelat constant la S.C. TOPOCAD CAS S.R.L.

Tariful perceput pentru întocmirea documentației cadastrale de către inginer diferă de la primărie la primărie și, probabil, de nevoile pe care le are aceasta în fiecare lună. Contractele de achiziții pentru servicii de topografie și cadastru au prețuri cuprinse între 22.000 de lei și peste 134.000 de lei, valoarea acestora pe anul 2021 fiind de 370.740 de lei. Cu toate acestea, Anca Cașmet afirmă că a încasat doar două contracte până acum. S.C. TOPOCAD CAS S.R.L a înregistrat, în anul 2021, o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de lei, iar în 2020 tot pe atât.

„Suntem patru angajați și încercăm să rezistăm. Am întâmpinat probleme cu reprezentanții primăriilor în achiziționarea actelor, în așezarea proprietăților în tarla. Noi, ca ingineri, în astfel de cazuri suntem ghidați de aceștia”, declară Anca Cașmet.

Ciudat este că, în platforma online ce furnizează date concrete și în timp real pentru orice firmă din țară, patroana firmei S.C. TOPOCAD CAS S.R.L. jonglează cu angajații de la un an la altul.

Anca Cașmet este administratora S.C. TOPOCAD CAS S.R.L.  din anul 2016

Trei primării beneficiază „exclusiv“ de serviciile de topografie și cadastru la sume colosale

Anca Cașmet susține că a încasat doar două contracte până acum

Anca Cașmet susține că are în desfășurare contracte doar cu două primării din județul Iași, însă datele concrete din sistemul electronic de achiziții par să o contrazică. La o primă analiză, vorbim de cel puțin trei primării cu care colaborează și în 2022. Probabil matematica nu este punctul forte al unui inginer geodez. Cu toate acestea, sumele încasate în ultimii ani trec lejer de 1,2 milioane de lei.

„Sunt firme ce au contracte cu câte douăzeci de primării. Pe anul 2022 am doar două, cu cele din Șipote și Probota”, afirmă Inginera Anca Cașmet, cu părere de rău.

Proiectele pe care Anca Cașmet le-a câștigat au fost finanțate mereu din bugetul de stat. Din anul 2018, aceasta a fost singura ofertantă pentru cele trei primării din județul Iași. Până în septembrie 2022, valoarea contractelor obținute de Anca Cașmet este de aproximativ 307.400 de lei.

„Doamna Cașmet a fost singura ofertantă în perioada 2018-2022. Nu prea își făcea treaba, dar lua banii. Proiectele în care am colaborat erau finanțate exclusiv de la bugetul de stat“, declară Puiu Constantin, primarul comunei Șipote.

Se pare că doamna inginer geodez Anca Cașmet deține secretul ofertei „irezistibile” pentru servicii de cadastru și topografie, toate fiind acceptate în maxim cinci minute de la publicarea acestora în platforma electronică de licitații.