Helmuth Duckadam a demisionat din funcţia de preşedinte de imagine al FCSB

de: antonia.ceausu
20:00, 14 iun. 2020

Preşedintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam și-a dat demisia. Fostul mare portar al Stelei a declarat că nu mai era dorit în echipa lui Gigi Becali.

„A fost frumos!

Dupa multe ezitari, am hotarat azi, 14.06.2020, ca este momentul sa-mi înaintez demisia din cadrul SC Fotbal Club FCSB. Consider ca este mai onorabil sa-ti înaintezi demisia, cand simti ca nu mai esti dorit, decât sa astepti momentul cand vei fi dat afara. Au fost momente dificile, dar si foarte multe momente frumoase! A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea!

Îi multumesc domnului Becali, in numele familiei mele, pentru tot ce a facut pentru noi si îl asigur ca voi ramane acelasi om serios si loial. Doresc mult succes echipei, si-mi doresc, ca in acest an sa câstige un trofeu!”, a scris Helmuth Duckadam.

Duckadam, despre românii reveniți în țară: ”N-au contribuit cu nimic la bugetul Sănătății! Vin înapoi să-i tratăm, apoi pleacă”

Modul în care autoritățile au gestionat, din nou, situația afluxului de români care și-au dorit să revină în țară după ridicarea stării de urgență, a creat scene haotice, precum cele petrecute în vama Nădlac. Într-o intervenție la Pro X, pe lângă problemele din fotbal, Helmuth Duckadam a avut un discurs dur la adresa românilor care lucrează în străinătate.

Ce a declarat Helmuth Duckadam?

”Care Germania? Lăsaţi-mă cu asta! Sunt sătul până peste cap. S-a plecat din Cluj în Germania. Au stat distanţaţi în avion? Vin oamenii peste una sau două luni ca să-i tratăm şi după pleacă. Uitaţi ce e acum la vama Nădlac. Sunt oameni care nu au contribuit cu nimic la bugetul Sănătăţii. Acum vin înapoi? Să fim serioşi. (…) Din păcate, tot săracii sunt oropsiţi. Se spune că poţi pleca la mare sau munte dacă ai proprietate acolo. Păi câţi dintre cei amărâţi au proprietăţi? Deci nu plecăm. Stăm acasă. Mi se par măsuri exagerate. Uitaţi ce se întâmplă în supermarketuri sau pieţe. Dar nu avem voie să ne antrenăm în aer liber. (…)

În SUA s-au deschis mall-urile şi restaurantele. Nu înţeleg noi de ce nu putem să ne relaxăm la terase? Mai bine mergem în armată, că acolo trebuie să respecţi regulile militare. O să vină Poliţia să vadă dacă stăm la 2 metri sau dacă am făcut duş la vestiare? Stau jucătorii distanţaţi pe bancă, dar în autocar stau unul lângă altul?”, a spus Helmuth Duckadam.