Haos total pe străzile din județul Iași! Tot mai mulți șoferi, prinși cu alcoolul sub nas. Dosare penale pe bandă rulantă pentru conducere fără permis
Polițiștii ieșeni au intervenit recent la peste 120 de incidente, cele mai multe fiind sesizate prin 112. În doar 24 de ore, au fost date peste 220 de amenzi. În urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 20 de infracțiuni. Au fost organizate șase acțiuni și s-a intervenit la 122 de incidente, dintre care 115 au fost sesizate prin 112. În urma activităților au fost sesizate 25 de infracțiuni. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au dat 223 de amenzi, în valoare de 75.395 de lei. Mai mult, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 27 de permise și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.
Polițiștii din Iași au fost din nou prezenți în stradă, iar în câteva ore au prins mai mulți șoferi care au încălcat grav regulile de circulație. De exemplu, agenții din cadrul Secției V de Poliție Rurală Răducăneni au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani. Întrucât mirosea a alcool, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că, pe 6 august 2021, un bărbat de 37 de ani ar fi condus un autoturism în municipiul Iași, fiind sub influența alcoolului. În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Șofer prins băut la volan în urma unui accident rutier fără victime
Agenții din cadrul Postului de Poliție Belcești fac cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Pe 6 august 2021, un bărbat de 53 de ani ar fi condus un autoturism în comuna Belcești, fiind sub influența alcoolului, și ar fi fost implicat într-o tamponare. În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în noaptea de 6 spre 7 august 2021, agenții din cadrul Secției II de Poliție au prins un tânăr de 24 de ani în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis.
Un alt bărbat a fost prins fără permis în aceeași zi. Agenții din cadrul Secției I de Poliție au prins recent un tânăr de 23 de ani în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a șofa. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis. De asemenea, agenții din cadrul Secției IX de Poliție Rurală Hârlău au oprit pentru control , în comuna Coarnele Caprei, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu are permis. Și în această cauză a fost întocmit un dosar penal. În plus, polițiștii din Hârlău au prins un bărbat de 35 de ani în timp ce conducea un autoturism în comuna Gropnița, având suspendat dreptul de a șofa. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis.