Halucinant! Motivarea judecătorilor în cazul achitării traficanţilor de minori: Nu putem da condamnări sub presiune mediatică
Echipele mixte de investigaţie nu au obţinut dovezi clare din care să rezulte faptul că inculpații în dosarul Țăndărei racolau şi transportau copii romi în Vestul Europei, pentru a-i exploata, decizia instanței, remisă mediafax, fiind aceea că nu se puteau face condamnări „sub presiunea mediatică”.
Potrivit deciziei definitive a Curții de Apel Târgu Mureș, remisă MEDIAFAX, în cele două rechizitorii întocmite în cazul Țăndărei, anchetatorii au încercat să acrediteze ideea exisței unei reţea care trafica minori în ţări din vestul Europei, în special în Anglia, unde ar fi fost exploatați copii din România, respectiv din judeţele Ialomiţa, Călăraşi.
„Această reţea ar fi avut două filiere, respectiv una în Anglia, reţea care ar fi fost descoperită de autorităţile britanice şi o alta în România, respectiv reţea care îşi avea fieful în oraşul Ţăndărei, jud. Ialomiţa. Probele administrate nu au putut forma convingerea instanţelor cu privire la existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor. Apreciem că limitarea organelor de urmărire penală la identificarea minorilor surprinşi în străinătate că au comis diverse infracţiuni stradale, la identificarea persoanelor cu care aceştia au părăsit sau au intrat pe teritoriul ţării şi la audierea formală a câtorva minori consideraţi victime ale traficului de minori (din audierile realizate de către organele de urmărire penală şi de instanţele de judecată nereieşind că minorii ar fi fost racolaţi sau transportaţi în străinătate de către inculpaţi în scopul exploatării acestora, de cele mai multe ori minorii fiind însoţiţi chiar de către cel puţin un membru de familie sau de către un însoţitor în baza unor declaraţii notariale autentificate) nu pot constitui probe suficiente care să dovedească existenţa infracţiunilor reţinute”, spun magistrații.
Potrivit acestora, au fost formate echipe mixte de investigaţie, iar organele de anchetă din România au mers Anglia, însă nu au reuşit să obţină dovezi „concludente” din care să rezulte că inculpaţii din dosarul Țăndărei ar fi cei care racolau şi transportau copii rromi peste graniţa României, pentru a-i exploata.
„Este greu de înţeles cum anchetatori aparţinând structurii DIICOT – Structura Centrală nu au reuşit să adune informaţii pertinente, utile şi care să dovedească în concret şi fără echivoc cum au ajuns acei minori identificaţi de autorităţile britanice în Anglia, care au fost circumstanţele plecării lor din România, care a fost rolul şi scopul inculpaţilor din acest dosar în drumul copiilor către Anglia, dacă părinţii acestor copii şi-au făcut obligaţii faţă de inculpaţi, în virtutea cărora s-au angajat să-şi trimită copii în străinătate pentru a fi exploataţi pentru a-şi putea onora acele obligaţii. Se punea problema audierii unor minori, minori de la care un anchetator bine pregătit este imposibil să nu obţină informaţiile care să conducă la elucidarea cazului. Constatăm că în cursul judecăţii, într-un cadru mult mai formal, este mult mai grea obţinerea unor informaţii suplimentare de la persoanele audiate în timpul urmăririi penale (informaţii care de altfel nici nu au fost obţinute deşi s-a încercat obţinerea acestora în cursul judecăţii)”, mai arată instanța.
Instanța a constatat, astfel, că Parchetul nu a adus nicio probă directă din care să rezulte „în mod indubitabil” infracțiunile inculpaţilor.
Practic, arată magistrații, „organele de urmărire penală s-au bazat în susţinerea acuzaţiilor pe probe indirecte de genul , , , , probe care nu pot conduce automat la condamnarea unor persoane, cu atât mai mult cu cât acuzele aduse sunt foarte grave”, scrie în documentul remis mediafax.
De asemenea, instanța a constatat că autorităţile britanice au reuşit identificarea unor persoane care se ocupau cu intrarea ilegală a unor copii în Anglia, iar acest fapt s-a concretizat prin condamnarea a 7 persoane.
În dosarul ajuns în fața instanței române, însă, nu există probe obţinute de aceste autorităţi din care să rezulte numele şi infracțiunea concretă a persoanelor care au acționat în România, potrivit magistraților.
„Simplul fapt că unii dintre inculpaţi au transportat persoane până la graniţă şi/sau peste graniţa României fără a se dovedi scopul final al acestei activităţi, respectiv acela de a exploata acele persoane, nu poate conduce automat la ideea că aceşti inculpaţi sunt traficanţi de carne vie în condiţiile în care se cunoaşte că, la fel ca şi comerţul cu autoturisme la mâna a doua, acest transport era de notorietate. În schimb nu putem admite că era de notorietate (fără a exista probe solide) că minorii etnici rromi erau duşi în străinătate pentru a fi exploataţi, în condiţiile în care este la fel de binecunoscut faptul că după căderea comunismului foarte multe persoane din România s-au deplasat în străinătate, iar o parte dintre acestea, în special de etnie rromă, s-au ocupat şi cu cerşitul. În concluzie, cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracțional organizat arătăm că din mijloacele materiale de probă constând în declaraţii de martori nu rezultă existenţa vreunui grup infracțional, respectiv cine ar fi liderul său membrii grupării, aspectele relatate de martori având caracter general”, spun magistrații Curții de Apel Târgu Mureș.
Potrivit acestora, pentru infracţiunea de trafic de minori nu există nicio probă.
Magistrații români admit, însă, faptul că o parte din copii au fost surprinşi de autorităţile britanice comiţând infracţiuni stradale, „însă nu s-a făcut vreo legătură între activitatea acestora şi inculpaţi, respectiv nu s-a dovedit că inculpaţii i-ar fi însoţit pe minori în străinătate în scopul exploatării acestora”.
„Apreciem în esenţă că asemenea infracţiuni de o gravitate deosebită, precum cele reţinute în prezenta cauză, nu pot fi tratate cu superficialitate sau sub imperiul presiunii mediatice, organele de urmărire penală având obligaţia de a strânge probele necesare din care să reiasă fără vreo urmă de îndoială vinovăţia inculpaţilor sau existenţa infracţiunilor. În concluzie, având în vedere cele menționate mai sus (…) se va dispune achitarea tuturor inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, constituire grup infracțional organizat şi spălare de bani”, este decizia magistraților Curții de Apel Târgu Mureș.
Cei 25 de inculpaţi din dosarul Ţăndărei au fost achitaţi definitiv, la sfârșitul anului 2019, de Curtea de Apel Târgu-Mureş. Ancheta a fost deschisă după ce 160 de copii romi au fost găsiţi la cerşit în Anglia, iar datele arătau că cei mici au fost traficaţi de inculpaţi.
Cazul a făcut mare vâlvă în 2010, când peste 160 de copii de etnie romă duşi la cerşit în Marea Britanie au fost identificaţi de autorităţile judiciare române şi britanice, care au semnat un acord pentru constituirea unei echipe comune de investigaţii pentru capturarea traficanţilor, această acţiune derulându-se la Ţăndărei, în Ialomiţa.
În cadrul operaţiunii numită „Europa” au fost efectuate zeci de percheziţii domiciliare, la care au participat şi ofiţeri din cadrul Metropolitan Police şi specialişti Europol. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării infracţionale organizate recrutau minori de etnie romă, pe care îi treceau fraudulos frontiera spre Marea Britanie, unde îi exploatau, obligându-i să cerşească sau să comită infracţiuni stradale.
Tribunalul Harghita a dispus achitarea celor 25 de inculpaţi după ce faptele s-au prescris. În dosarul Ţăndărei au fost judecate 25 de persoane, iar procesul s-a încheiat după aproape 9 ani.