Halucinant! Acuzat că a încercat să își ucidă propriul văr! „Nu i-am făcut nimic! A căzut singur în cuțit!”

de: evelina.chitoroaga
04:00, 13 apr. 2020

Procurorii ieșeni au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat în vârstă de 68 de ani, din comuna Cotnari. Acesta este acuzat că și-ar fi înjunghiat un văr pe drumul sătesc din Zbereni. La audieri, bărbatul a susținut că s-a încăierat cu victima, dar că nu a înjunghiat-o, ci că aceasta ar fi căzut într-un cuțit

Un ieșean va fi nevoit să dea explicații în instanță, după ce a fost acuzat că a încercat să facă moarte de om.
Astfel, la finele săptămânii trecute, procurorii l-au trimis în judecată pe Dumitru Rotaru, în vârstă de 68 de ani, sub acuzația de tentativă de omor asupra unui membru de familie.
Acum, urmează ca Tribunalul Iași să stabilească un prim termen al procesului penal, după care magistrații vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

Cu splina extirpată

Oamenii legii au declarat că, pe data de 6 octombrie 2019, în jurul orei 19:00, în curtea unei case din satul Zbereni, comuna Cotnari, județul Iași, a avut loc un conflict spontan, în urma căruia inculpatul a ieșit pe uliță.

„Pe drumul sătesc, inculpatul a scos un cuțit și a lovit victima în zona toraco-abdominală. Victima a suferit o plagă înjunghiată cu hemiperitoneu, o leziune splenică, o leziune diafragmatică și o leziune în zona pancreasului”, a menționat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Conform acesteia, ancheta a durat mai multe luni din cauza apărării suspectului.

„El a susținut că, în ziua amintită, a avut loc o încăierare între el și victimă, dar că avea cuțitul în buzunar, iar, în încăierare, victima ar fi căzut pe cuțitul respectiv. A fost nevoie de efectuarea unei expertize pentru verificarea apărării inculpatului, iar concluziile expertizei au contrazis ceea ce a susținut el. Astfel, am formulat o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele inculpatului, la Tribunalul Iași, sub acuzația de tentativă de omor asupra unui membru de familie”, a încheiat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Așadar, în urma incidentului, autoritățile au fost alertate de către martori printr-un telefon la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și medicale.
Victima a fost transportată de urgență la spital, iar medicii au constatat că viața acesteia a fost pusă în pericol de leziunile suferite. Victima a fost dusă direct în sala de operație, fiind necesară efectuarea unei splenectomii (extirparea splinei – n.r.).