H.D. Hartmann, pentru BZI LIVE: „Ceea ce s-a întâmplat cu Nord Stream 1 și 2 e un atac terorist industrial uriaș! Oare Marea Britanie nu are „interesul” să distrugă Uniunea Europeană?”

de: BZI.ro
16:57, 30 sept. 2022

H.D. Hartmann a vorbit în exclusivitate pentru BZI LIVE despre cele mai recente probleme de interes național și mondial. Ediția emisiunii din data de 30 septembrie a debutat cu dezbaterea problemei ce o reprezintă avariile de la conductele Nord Stream. Cunoscutul jurnalist a reușit să evidențieze probleme principale cu care ne vm confrunta din această cauză, dar și să creioneze, chiar să numească principalul beneficiar al acestui incident teribil.

„Nu este un incident, este foarte grav. Au fost înregistrate 4 explozii, şi abia ieri au găsit a patra gaură. Nord Stream 1, unde un kilometru de țeavă este aruncat în aer, deci nu se mai poate repara.

Oricine a făcut-o, este un tembel, un criminal”, a precizat H.D. Hartmann.

H.D. Hartmann despre avariile de la conductele Nord Stream

Cunoscutul jurnalist H.D. Hartmann a vorbit în exclusivitate pentru BZI LIVE despre consecințele ce vor urma acestor avarii la conductele Nors Stream 1 și 2. Totodată, analistul politic remarcă lipsa de reacție a organizațiilor nonguvernametale, ecologiste și evocă faptul că Rusia nu ar fi avut nici un interes să provoace aceste daune.

„În acest moment, s-a calculat că în aer au fost emise 3.300 de tone de metan. Am emis metan în atmosferă. Acesta este act de terorism industrial internaţional, cu efectul pe 20 de ani a emisii de 5 milioane de maşini pe un an. Act de terorism ecologic.

Nu mai contează a cui e vina, că oricum toţi dau vina unii pe alţii. Acum, noi, în următorii 20 de ani vom inhala metanul aruncat în atmosferă de aceşti iresponsabili. Suntem la un nivel de pericol incredibil. Oricine a făcut-o, este un tembel, un criminal.

Şi tanti Greta, nu mai iese la geam şi să ţipe. Nici un partid ecologist, nimeni!

Vom vedea aceşti analfabeţi, de acest tip criminal, în faţa guvernului. Ne-am trezi cu nişte din ăia, care nici diplomă de BAC nu au, care protestau împotriva faptului că noi mâncăm carne. De parcă atunci când mă mănâncă ursul, se gândeşte că încalcă drepturile umane. Epocă a criminalităţii generalizate. În numele a altor forme de viaţă, noi astăzi, dorim distrugerea rasei umane.

Este un atac, un terorism industrial care a provocat umanitatea.

Practic, Germania a rămas fără gaz. Realizaţi că Marea Baltică este sărată, iar apa mării va coroda 1.100 de km de ţeavă, care are 3 etaje înălţime? Nu mai pot fi folosite şi trebuie luate de acolo. Este sursă de noxe.

Nu vorbim doar de lupta împotriva Rusiei. Nu vorbim de furtul de identitate. Că ne-am trezi că ucrainenii apară democraţia Europei. Ne-am trezi cu hoarde de mercenari, criminali, Dumnezeu ştie în numele a cărei legi. Nu ştiu care lege internaţională permite ca aceşti mercenari să ucidă armata unui stat pe teritoriul altui stat. Mercenarii sunt rebuturi militare.

Şi nu văd nici un fel de război care să iasă la suprafaţă din cauza acestei ţevi”, a spus H.D. Hartmann.

H.D. Hartmann : „Atacul este nul şi neavenit pentru Rusia”

De asemenea, jurnalistul H.D. Hartmann scoate la interval un pion destul de important, la care probabil nu s-a gândit nimeni,și anume Marea Britanie. Ce interese s-ar putea ascunde în spatele minții premierului britanic Liz Truss? Este oare mai importantă ordinea politică decât binele a milioane de cetățeni, a generații întregi ce vor fi afectate de această mișcare? H.D. Hartmann ne arată că nu Rusia trebuie scoasă ca principal vinovat.

„Deci atacul nu mai este împotriva Rusiei. Este un extremism împotriva întregii lumi.

Germania a rămas efectiv fără gaz şi nu are de unde să aducă în acest moment. S-a dus în Qatar şi Arabia Saudită, dar contractele încep abia în 2025-2027.

Şi în aceeaşi zi a exploziei, Polonia deschidea o ţeavă cu de gaz, şi se bucura că nu mai depinde de gazul din Rusia.

Pe lângă Rusia, mai avem un actor stat care nu e de acord cu UE. Marea Britanie va face tot posibilul pentru a distruge Uniunea Europeană.

UE încurajează tendinţele secesioniste şi a creat o graniţă în mijlocul Marii Britanii pentru Irlanda. Toate tensiunile secesioniste sunt încurajate de această graniţă irlandeză. Marea Britanie are tot interesul să distrugă UE.

Ceea ce s-a întâmplat acolo, atacul, este nul şi neavenit pentru Rusia.

Până în 2030 nemţii vor plăti gazul, chiar dacă nu îl vor folosi. Au pe contract principiul: Foloseşti sau nu, tu trebuie să îl cumperi.

Spărtură asta pe cine loveşte? Pe Europa occidentală.

SUA în 5 ani de acum înainte, nu au cum să acopere setea de gaz a Europei. Era în interesul ei? Avea nevoie SUA de un partener substanţial slăbit de lipsa de gaz? Are un interes direct? Dar să laşi toată Europa la cheremul nimănui, fără gaz?

Singurul care avea de câştigat… Liz Truss nu e om de încredere. Dacă UE nu înțelege că marele duşman nu se află în Rusia, ci în Marea Britanie, nu are dreptul să existe”, a conchis H.D. Hartmann.