H.D. Hartmann, analist politic, profiler și jurnalist: Cei nelumiţi din câmpia Măciucii

Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
Ion Barbu – Riga Crypto şi Lapona Enigel

Urmărind în amarul unei sâmbete bucureştene, nunta craiului Simion cu a lui aleasă, pe nume Ilinca (frumos nume) mi-am amintit de nunta mea. Gândită şi pregătită cu minuţie de urmaş boieresc din Sibiul conservator, plină de discreţie, nunta mea a avut loc în mijlocul Bucureştilor, în saloanele bi-centenare ale unei civilizaţii neclintite şi în faţa unei lumi despre care doar romanele mai amintesc. Neam de televizor sau purceluş de breaking news nu a fost permis, deşi patroni ai presei româneşti au fost prezenţi, unii din ei, astăzi în viaţă şi sănătoşi tun, au fost chiar martori ce au semnat în fata primarului din acea vreme.

Două religii ale lumii au stat să mărturisească emoţia mea de atunci şi mai ales au rămas demne peceţi ale jurământului meu faţă de femeia care m-a acceptat, legământ şi astăzi închis în sipetul cel mai ascuns al sufletului meu. Doar cei ce am supravieţuit timpului trecut de atunci şi o selecţie intimă de poze amintesc momentul împlinirii unei iubiri care, uite acum, (repede trece timpul!), face patru decenii. Cu bune şi rele, cu multe greşeli (ale mele) şi pe cât de cucernice atât de luminoase iertări (ale ei), piatra devenirii mele a fost exact acel moment. Şi ce danţ şi cântec a mai fost, până în zori, de trepidau zidurile bătrânei case.

La nunta măreaţă de prin plaiurile Măciucii, am văzut un mit stock (germanism dragă Simion, înseamnă altceva decât romanescul mişto), cu nechemaţii din obârşia cancan-ului de mahala, să ne laude o nuntă care nu a fost.

Căci dragul meu Simion, după marşurile mussoliniene pe care le organizai spre slava daco-traca a românilor de obârşie latină, acum ţi-ai scos la vedere unul dintre puţinele momente absolute de trecere a unui bărbat pe pământul acesta. Ţi-ai pus pe tarabă ciocoflendra nunta şi, mai grav, ai arătat lumii flămânde de neam prostie, pe mama viitorilor tăi copii. Şase prunci la număr ai spus că vrei, dar repede să se întâmple. Comanda de pizza, nu altceva. Glovo să ne trăiască!

Pentru că tu vei fi mai mult plecat de acasă, spunea gura ta plină de mândrie, femeia să fie pregătită de spălat la fund şi fiert scutece. Înţeleg că fiind adeptul tradiţionalismului nu o să ai pamperşi prin iatacul procreator. Primeşte viitoarea mama şi ceva premiu dacă pruncii vin la timp? Sănătoşi să fie, mai ales să poartă ie şi brâul lat, să iasă cu steagul tricolor pe piept şi să fie botezaţi în taina măreaţă a lui Burebista. Simioane, tu nu ai realizat mârşava trădare a misterului nunţii, pe care tocmai ce ai comis-o? Ai devenit un nelumit (întreabă ce înseamnă această taină de nuntă, vezi că nu mulţi de prin câmpia Măciucii ştiu ce înseamnă)

Nu ţi-au spus cei din jurul tău, (înţeleg că te-au cununat doi prinţi ai bisericii), ca femeie aleasă, în ziua nunţii, se sfieşte şi de lumina soarelui. Nici decum nu îi este trasat destinul cu ordin pe unitate, tradiţional şi plin de prunci orbecăind prin naţionalismul păgân ce tocmai l-ai transmis, gros curgând prin desmatul televizat?
Sunt sigur că, aşa cum zise bunul meu prieten Chirieac, un million de romani şi-au pierdut albul ochilor că să se uite la măritişul alesei Ilinca cu robul neamului românesc, Simion, lipiţi de televisor fiind să vază o câmpenească şi strămoşeasca adunare, care nu era nici legionara, nici conservatoare. Nu era nici măcar nuntă.

Păcat de Ilinca. Păcat de femeia românca care a trebuit să îndure răzbunarea perfidă a spectacolului de tristă amintire Elodia şi fanteziile continui coşmareşti ale regizorului sau, ce a semnat ca martor la civila ta unire.

Prin istorie, nunţile s-au petrecut aşa cum s-au trecut semnele peste vremi. Cele ciudate şi bizare au arătat că cea a lui Ana Pauker, după ocuparea sovietică a ţării. Aia a fost cu fanfara militară şi tovărăşeşti salutări. Tot câmpeneasca a fost, mai jos de Bucresti, la Snagov, în vila fostului aliat al lui Hitler, Ion Antonescu. Şi la ea au dansat calusarii.

Celalalte nunţi, toate aflate în firescul uman, au alcătuit, sub semnul iubirii şi speranţei, toate emoţiile femeii şi ale bărbatului, tineri sau mai puţin, care se unesc în dreptul şi sub semnul iniţierii sacrale. Ele au avut loc în prea blândele biserici ale României ce mărturisesc şi astăzi dragostea, modestia, tresărirea, căutarea, misterul. Numai aşa se naşte o familie sănătoasă cu ai săi prunci ce râd spre soare, căutând vocea tatălui, dar atât de mult mângâierea mamei. Doar în prea frumoasă tresărire a icoanei ce păzeşte tocmai adevărul fundamental al acelea zile sta legarea din cer şi de pe pământ. Aşa se uneşte un destin dintre o femeie şi un bărbat, care să dăinuiască pe drumul silnic al minciunii cotidiene. La final, înşiruind acele zile, noi romanii, cu toţii am devenit un popor şi o naţiunea.

Tu nu ai reuşit această zi. Din contră, ai ieşit din firească matematică a lumii. Şi, desigur, a României.