Guvernul federal de la Berlin și autoritățile locale iau în calcul suspendarea Schengen
Guvernul federal de la Berlin și autoritățile locale iau în calcul introducerea de controale la toate granițele Germaniei, scrie ziarul Bild, care a intrat în posesia unui document ce ar urma să fie discutat mâine la o conferință dedicată migrației, convocată la Berlin de cancelarul Olaf Scholz, scrie Deutsche Welle.
Măsurile ar viza toate intrările în Republica Federală, așa cum se întâmplă în prezent la granița Germaniei cu Austria.
Numărul refugiaților sosiți în Germania, în primele trei luni ale acestui an, este cu 50% mai mare
Statisticile spun că, exceptând imigrația din Ucraina, numărul refugiaților sosiți în Germania, în primele trei luni ale acestui an, este cu 50% mai mare decât cel înregistrat în 2019, anul de dinainte de pandemie.
Potrivit poliției federale, citată de ziarul Bild, au fost în total 19.627 de intrări ilegale în Germania în primul trimestru al anului 2023. În același timp, Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați a înregistrat aproape 90.000 de cereri de azil.
Documentul care va fi discutat miercuri, de la ora 14:00 ora Berlinului, la sediul Cancelariei Federale, include adăugarea de personal la frontiere și permanentizarea posturilor de control, dar și inițiativa unui dialog mai intens cu reprezentanții statelor din care provin imigrantii ilegali.
Ungaria spune că va cere redeschiderea dosarului aderării României la Schengen
Ministrul Comerţului Exterior şi al Afacerilor Externe al Ungariei, Szíjjártó Peter a declarat marţi, la Oradea, că România ar fi trebuit deja să facă parte din Spaţiul Schengen, context în care relaţiile economice dintre Ungaria şi România, inclusiv cele din zonele transfrontaliere, ar avea mai mult de câştigat.
„Credem că România ar fi trebuit deja să facă parte din Spaţiul Schengen, însă s-au vehiculat o serie de minciuni şi de declaraţii false care au împiedicat accesul României la Spaţiul Schengen. Nu cred că putem vorbi despre migraţie ilegală sau despre presiunea migraţiei ilegale când vine vorba despre România şi nu cred că acesta este un motiv ca România să nu intre în Spaţiul Schengen. Economia României, a Ungariei şi zonele transfrontaliere ar avea de profitat de pe urma intrării României în Spaţiul Schengen. De aceea aş dori să solicit Comisiei Europene să redeschidă dosarul României pentru aderarea la Spaţiul Schengen cât de repede posibil. Sperăm că cele două ţări care şi-au exprimat dreptul de veto îşi vor schimba poziţia. Şi sperăm să putem profita de relaţiile bilaterale şi de această cooperare cât mai mult posibil. Noi vom sprijini România cu toate demersurile pentru a adera la Spaţiul Schengen,” a spus ministrul Szíjjártó Peter, citat de Agerpres.
Potrivit demnitarului maghiar, cooperarea dintre România şi Ungaria este una strategică, un rol important în acest domeniu avându-l şi programele Interreg, implementate în cicluri de şapte ani.