Gunoiul s-a scumpit la Iași. Ieșenii sunt taxați pentru selectarea necorespunzătoare a deșeurilor menajere
Ieșenii plătesc, începând cu anul 2023, mai mult pentru colectarea deșeurilor menajere. Astfel, gunoiul s-a scumpit la Iași în contextul în care modul de stabilire a taxelor de salubrizare a suferit modificări, la nivel de reglementare, după ce o ordonanță a intrat în vigoare în toamna anului trecut. Directorul Salubris SA, Cătălin Neculau, declară că, anul acesta, Guvernul României a impus o taxă pentru ieșeni pentru că aceștia nu sortează corespunzător deșeurile menajere
Anul acesta, ieșenii plătesc un tarif mai mare pentru colectarea deșeurilor menajere. Prețurile au fost mărite cu aproximativ 20 la sută, iar tariful este stabilit și are la bază mai multe componente. Începând cu luna ianuarie 2023, ieșenii sunt nevoiți să plătească o taxă suplimentară, de 80 de lei, pentru fiecare tonă sortată necorespunzător care ajunge la groapa ecologică din Țuțora.
Gunoiul s-a scumpit la Iași
După majorările de prețuri din ultima perioadă, pentru colectarea deșeurilor menajere, locuitorii Iașului se întreabă de unde apar aceste măriri? Cert este că cei de la Salubris SA au majorat prețul gunoiului până la 17-18 lei/persoană/lună față de un tarif de 14,4 lei/persoană/lună, cât se plătea în anul 2022.
Directorul Salubris SA, Cătălin Neculau, declară că tariful pentru colectarea deșeurilor menajere are la bază mai multe componente.
„Prețul colectării deșeurilor menajere pentru ieșeni are mai multe componente. O componentă de colectare și transport, care este ceea ce încasează Salubris SA, și o componentă de tratare mecanico-biologică și sortare. Această componentă din urmă este în vigoare de anul acesta și este facturată de Salubris SA, dar ea este dată mai departe la cei care se ocupă de tratarea mecanico-biologică și sortare”, declară Cătălin Neculau.
Acesta mai susține că Guvernul României a impus o taxă penalizatoare pentru ieșeni, deoarece nu au sortat gunoiul corespunzător.
„Mai este o componentă pentru cei care nu sortează deșeurile menajere și este indice penalizator. Guvernul României a impus o taxă pentru ieșeni care se găsește în tarif, pentru orice tonă care este dusă la groapa ecologică de la Țuțora. Plătim o taxă penalizatoare de 80 de lei/tonă. Este taxa pe care fiecare ieșean o plătește pentru că nu a sortat gunoiul”, mai spune directorul Salubris SA.
Amenzi pentru cei care aruncă gunoiul la întâmplare
Cine aruncă gunoiul în locuri nepermise se alege cu amendă. Acest lucru se întâmplă în Iași de când au fost instalate camere de supraveghere pentru a descuraja acest obicei. Astfel, cei care aruncă gunoiul la întâmplare sunt identificați cu ajutorul camerelor, iar la fața locului ajung agenții de la Poliția Locală, care aplică și sancțiuni.
Autoritățile locale din Iași au decis să monteze peste 200 de camere de supraveghere pentru a descuraja aruncarea gunoiului în locuri nepermise. Camerele s-au dovedit a fi un real succes pentru că, imediat când cineva face o mișcare greșită, imaginea ajunge la Poliția Locală..
„Au fost peste 240 de sesizări către Poliția Locală, în anul 2022, iar Poliția Locală a amendat cetățenii pentru depozitarea neconformă a deșeurilor”, mai zice directorul Salubris SA, Cătălin Neculau.
Astfel, gunoiul s-a scumpit la Iași, iar una din cauzele principale este selectarea necorespunzătoare a deșeurilor menajere de către ieșeni. Autoritățile speră ca numărul celor care aruncă gunoiul la întâmplare să scadă, iar oamenii să devină mai conștienți în momentul în care sortează gunoiul.