Guess Who, cel mai bun prieten al lui Ștefan Manolache, prins cu droguri la Untold! Polițiștii l-au găsit cu un praf alb în toaleta VIP

de: Bujor Elena Nicoleta
11:37, 09 aug. 2024

Un nou festival, noi probleme! Autoritățile au desfășurat percheziții la Untold și au găsit droguri în zona VIP. În ciuda faptului că autoritățile au încercat să depună eforturi pentru a preveni introducerea drogurilor la cel mai mare festival din țară, se pare că unele persoane au găsit totuși modalități de a ocoli aceste măsuri.

Guess Who a fost prins din nou cu substanțe ilegale, și este doar unul dintre cei suspectați că ar fi reușit să aducă droguri în incinta festivalului.

Guess Who, prins cu droguri la Untold! Artistul se afla în toaleta VIP

Artistul Guess Who, care a urcat aseară pe una dintre scenele de la Untold, a fost prins în toaleta VIP cu droguri asupra sa.

Conform unor surse din cadrul poliției, după concert, în jurul orei 01:40, Laurențiu Marian Mocanu, cunoscut sub numele de Guess Who, a fost găsit în baia din zona VIP, având asupra sa un plic transparent ce conținea o substanță albă, de tip praf. Autoritățile au anunțat că se desfășoară investigații pentru a stabili cu exactitate ce conține acel plic.

Aceleași surse susțin că praful de culoare albă ar fi cocaină.

„La data de 09.08.2024, ora 01:40, Mocanu Laurențiu-Marian (Artistul Guess Who), fost identificat în grupul sanitar, de la zona VIP, în timp ce deținea un plic transparent ziplock cu o substanță tip praf de culoare albă”, au transmis sursele citate de Realitatea Plus.

Nu este prima dată când artistul se confruntă cu acuzații legate de substanțe interzise. În septembrie anul trecut, poliția l-a oprit în trafic și, după ce l-a testat cu drug-testul, rezultatul a fost pozitiv la cocaină.

„La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 13:30, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 37 ani.
În urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări IN REM (cu privire la faptă) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.336 alin 2 din Codul Penal”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.

În ciuda acestui incident, autoritățile și organizatorii festivalului subliniază că Untold este în aceste zile unul dintre cele mai sigure locuri din România. Sute de agenți de pază și angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt prezenți pentru a asigura desfășurarea evenimentului în condiții optime.

Guess Who, cel mai bun prieten al lui Ștefan Manolache, „prințișorul taximetriștilor” din Iași

Se pare că vorba „cine se aseamănă se adună” este adevărată. Guess Who este cel mai bun prieten al lui Ștefan Manolache, „prințișorul taximetriștilor” din Iași. Vă aducem aminte că băiatul lui Mircea Manolache are un dosar pentru trafic de droguri.

Cei doi au fost văzuţi recent și prin cluburile din centrul Iaşului însoțiți de două domnişoare. Multe persoane care i-au văzut au spus că sunt „prăfuiţi” sau „sparți maxim”, făcând referire cel mai probabil că sunt drogați, deoarece aveau un comportament total deviant.

Citește și: Fostul iubit al Andreei Antonescu, judecat într-un dosar de trafic de droguri, la Iași! Ștefan Răzvan Manolache, acuzat alături de doi tineri 

Citește și: Amenințări, intimidări și șantaje! Așa spune familia Manolache că a acaparat orașul și instituțiile statului. „Băiete, tu mă auzi, că eu te omor? Eu controlez tot Iașul”

Citește și: Infractorul Ștefan Manolache a făcut presiuni până când avocatul fostei sale iubite a renunțat să o mai apere. Așa acționează pentru intimidare