Gravidele din Iași au descoperit o nouă fiță! Duc animalele de companie la saloanele patronilor Cristina Covaliuc și Andrei Dogariu. Stăpânii vor să vopsească cozile și urechile animalelor
Saloanele de frizerie canină și felină sunt printre puținile afaceri care nu au avut de suferit din cauza pandemiei. În perioada stării de urgență, o parte dintre saloanele destinate animalelor de companie au fost închise, dar imediat după revenire, numărul cererilor a crescut considerabil
Saloanele de frizerie canină și felină sunt profitabile pe toată perioada pandemiei. Cererile de toaletare a animalelor de companie sunt în continuă creștere, iar activitatea nu a fost întreruptă nici în perioada stării de urgență. Stăpânii nu ezită să își răsfețe animalele de companie și aleg cele mai bune servicii.
„Noi am închis o perioadă, pentru că și mall-ul a fost închis, dar după ce am deschis, totul a revenit la normal. Pe domeniul nostru nu s-a resimțit pandemia, și acum dacă s-ar închide tot, noi putem rămâne deschiși cu respectarea regulilor. Oamenii au nevoie de aceste servicii și mai ales animalele nu pot sta neîngrijite. Stăpânii vin, lasă cățeii aici și revin când sunt gata. Noi am început în urmă cu 5 ani și avem un cățel pe zi care venea, iar acum avem și 16 câini de care trebuie să ne ocupăm și numărul este în creștere.
Cu siguranță și celelalte saloane din această ramură nu au fost afectate. Eu sunt inginer, iar soția este medic veterinar și acest salon l-am deschis pentru a putea lucra împreună, după ce soția mea a rămas însărcinată. Nu se fac cursuri pentru frizerie canină în Iași, iar un astfel de curs poate dura și o lună jumătate. Stăpânii care își doresc niște servicii de calitate pentru animalele lor le aduc la saloane specializate și nu le duc la cabinetele veterinare. Nu sunt multe saloane de frizerie canină în Iași”, a declarat Andrei Dogariu, administrator „Magic Pet” Iași.
Femeile gravide au fost nevoite să ducă câinii la salon în perioada stării de urgență
Pe perioada stării de urgență, când nu era permisă circulația fără un motiv bine întemeiat, femeile gravide și familiile cu copii mici menționau în declarația pe propria răspundere ca fiind o urgență toaletajul animalelor. Blana neîngrijită a animalelor de companie afecta sănătatea copiilor și a femeilor gravide. Stăpânii câinilor, în special, solicită pe lângă spălare și tunsoarea clasică, vopsire, parfumare și aplicarea de accesorii patrupezilor. Pe data de 18 martie 2021, la salonul „Billy Coiffeur” din zona Podu Roș, municipiul Iași, și-a făcut apariția un animal de companie special.
„Nu pot să zic că pandemia mi-a afectat afacerea, deoarece și în perioada stării de urgență am avut salonul deschis și au venit doamne însărcinate sau părinți care aveau copii mici, pentru că blana animalelor devenea un pericol pentru ei. Aproximativ 4-5 câini reușesc să fac pe zi, deoarece eu lucrez singură. Am avut o surpriză în urmă cu câteva zile, când la salon și-a făcut prezența un iepuraș pe care a trebuit să îl tund”, a precizat Cristina Covaliuc, administrator „Billy Coiffeur”.
Prețurile serviciilor de toaletaj variază între 50 și 40 de lei
Prețul unui pachet de toaletare canină care conține spălat, tuns, tăiat unghii, curățat urechi, parfumare și coafare, variază între 120 și 140 de lei. Serviciile de igienizare pentru câinii care nu necesită tuns costă între 50 și 400 de lei în funcție de rasă și talie. Stăpânii animalelor care solicită și vopsirea cozii, a urechilor și lăbuțelor scot din buzunar aproximativ 100 de lei. Saloanele de frizerie canină pun la dispoziția stăpânilor și abonamente valabile 6 luni sau 12 luni.
„Este o muncă solicitantă, se lucrează doar în picioare, câinii sunt dificili, mai sunt și câini agresivi. Reușim să facem 4 câini într-un interval de două ore, deoarece suntem 4 persoane care muncim aici și un toaletaj complet durează două ore. Eu am fost mai reticent, nu știam dacă să aduc sau nu vopsea pentru animale, dar am zis hai să vedem. Unii stăpâni își doresc să îi împopoțoneze prea tare, vor să le vopsească urechile, lăbuțele și codița, toate la un loc, dar eu nu îi încurajez să facă acest lucru.
Cele mai căutate culori sunt mov, roz și albastru. De când ne-am deschis salonul în Palas Mall, am avut de-a face cu multe rase de câini de care nici nu auzisem înainte, dar ne fac munca mai frumoasă. De obicei, câinii de talie mare, cum sunt cei din rasa Terra Nova și Ogar afgan, sunt foarte blânzi și drăguți, pe când cei de talie mică sunt mult mai agresivi”, a spus Andrei Dogariu, administrator „Magic Pet” Iași.