Grădina Botanică din Iași este una dintre cele mai frumoase atracții turistice din județ! Sute de vizitatori stau, zi de zi, la casa de bilete pentru a intra aici. Care sunt atracțiile verii din acest loc – GALERIE FOTO

de: Andreea Tipu
02:00, 04 aug. 2021

Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) este una din cele mai frumoase și impresionante atracții turistice din Iași, pe care oamenii au luat-o cu asalt în aceste zile fierbinți ale lunii august. În acest context, reporterii cotidianului „BZI” au surprins imagini cu sutele de vizitatori la casa de bilete, ieșenii fiind nerăbdători să facă o plimbare relaxantă în timp ce admiră expozițiile de plante exotice și aranjamentele florale care încântă privirea oricui

La sfârșitul săptămânii trecute, ieșenii au luat cu asalt una dintre cele mai splendide atracții turistice ale orașului. Mii de vizitatori au fost în aceste zile la Grădina Botanică din Iași, pentru a admira frumusețea plantelor exotice și a aranjamentelor florale, participând și la expozițiile special organizate.

„Cele mai aglomerate zile, indiferent de anotimp, sunt zilele de weekend, în care avem între 5.000-10.000 de vizitatori! În zilele din cursul săptămânii, avem câteva sute de vizitatori”, a punctat directorul Grădinii Botanice „Anastasie Fătu”, Cătălin Tănase.

Programul de vizitare al Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iași este de luni până duminică, orele 09:00-20:00 pentru exterior și de la 09:00-18:00 pentru Complexul de Sere.

„În zilele de luni și miercuri, serele sunt închise pentru efectuarea unor tratamente contra bolilor cu care se pot confrunta plantele”, susține prof. univ. dr. Cătălin Tănase, directorul Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iași.

Expoziții special organizate, lunar, pentru vizitatorii Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iași

În fiecare lună a anului înfloresc diferite specii de plante, motiv pentru care Grădina Botanică din Iași organizează câte o expoziție specială pentru vizitatori.

„În această lună, august 2021, am organizat o expoziție cu diferite soiuri de dalii, crini de vară, trandafiri, toate acestea fiind într-un număr mare de specii diferite. Expozițiile speciale le organizăm atât în aer liber, cât și în interiorul serelor”, a punctat prof. univ. dr. Cătălin Tănase, directorul Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iași.

Ieșenii par a fi cu adevărat atrași de organizarea acestor expoziții, motiv pentru care, în fiecare weekend al verii, se formează cozi enorme la casa de bilete. Plimbările în aer liber, fotografiile și admiratul speciilor de plante din Grădina Botanică îi relaxează pe ieșeni în aceste zile călduroase ale lunilor de vară. O altă expoziție de flori, deschisă de „Grădina Botanică”, din Iași, care a atras mii de vizitatori, a fost cea din primăvara anului 2020.

Luna aceasta, Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași sărbătorește împlinirea a 165 de ani!

Prima grădină botanică universitară românească a fost înființată în anul 1856 și este în prezent cea mai mare din țară, unică prin numărul mare de specii vegetale expuse vizitatorilor. Săptămâna viitoare (pe 10 august 2021), Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) sărbătorește 165 de ani de la înființare. Grădina botanică universitară ocupă o suprafață de 89,55 de hectare, fiind organizată în 10 secții: Sistematică, Fitogeografică, Flora și Vegetația României, Silvostepa Moldovei, Biologică, Plante Utile, Complexul de Sere, Dendrarium, Ornamentală și Rosarium.

„Complexul de Sere ocupă o suprafață de 5.500 mp din suprafața totală, din care 1.200 mp sunt ocupate de serele inaugurate în anul 2013. Vizitatorii pot admira în interiorul serelor un număr de peste 2.500 de taxoni cu valoare științifică, în mii de exemplare. Complexitatea speciilor de plante este atât de diversă, anual înflorind specii diferite”, a declarat prof. univ. dr. Cătălin Tănase, directorul Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iași.

Tarifele biletelor de intrare sunt personalizate și anume, pentru adulți 10 lei și 15 lei la expozițiile florale, 5 lei pentru elevi, studenți, pensionari sau grupuri formate din cel puțin 10 persoane și 8 lei la expozițiile florale. De asemenea, în zilele de luni, respectiv miercuri, când serele sunt închise, prețul biletelor pentru adulți este de 6 lei, iar pentru elevi, studenți, pensionari sau grupuri, taxa este de 3 lei. Pentru grupurile organizate care își doresc să viziteze Grădina Botanică însoțiti de ghid, taxa este de 100 lei și este nevoie de o programare cu cel puțin 10 zile înainte.
Într-o ediție anterioară „BZI” a prezentat un proiect inedit al „Grădinii Botanice Iași”, respectiv un muzeu al satului moldav.