Glume de râs pe săturate! Peste 20 de bancuri scurte, incredibil de amuzante
Există numeroase glume de râs pe săturate, care mai de care mai amuzante. În acest articol, ți-am pregătit o selecție cu peste 20 de bancuri haioase, care îți vor face ziua mai bună.
Glumele sunt create pentru a ne binespune și pentru a ne relaxa. Atunci când ai o zi mai puțin fericită, este suficient să citești câteva bancuri amuzante, care să îți schimbe starea de spirit și să îți pună un zâmbet pe buze. Tocmai în acest scop, ți-am pregătit o listă cu cele mai haioase glume din toate timpurile. Vei găsi bancuri cu Bulă, cu blonde sau glume seci, care te vor face să râzi cu lacrimi.
Glume de râs pe săturate cu Bulă
Bulă, acest personaj emblematic în bancurile românești, te va face să râzi pe săturate. Distrează-te alături de prieteni și spune-le care sunt glumele tale preferate cu Bulă.
Merge Bulă la poştă şi îi spune poştaşului:
– Nu vă supăraţi, aştept o scrisoare!
– Nu mă supăr. Aşteptaţi!
Mama lui Bulă stătea de vorba la cofetărie cu două vecine. Subiectul: cât de mult câștigă copiii lor.
Prima:
– Vasile, băiatul meu, a ajuns mare chirurg și are atât de mulți bani încât a făcut cadou o mașină unui prieten de-al lui.
A două:
– Gheorghiță al meu a ajuns mare avocat și are atâția bani încât a făcut cadou un apartament unui prieten de-al lui.
Mama lui Bulă:
– Bulă al meu n-a învățat nimic, nu s-a ales nimic de el, e șomer și se droghează. Și, colac peste pupăză, e și homosexual. Norocul lui că are doi amanți, unul doctor și unul avocat, care i-au făcut cadou o casă și o mașină.
De ziua soacrei, Bulă se prezintă cu un pacheţel într-o mână şi cu o puşcă în cealaltă.
– La mulţi ani, mamă soacră! Ţi-am adus o pereche de cercei de aur.
– Mulţumesc, Bulă. Dar cu puşca ce vrei să faci?
– Păi, de găuri în urechi nu ai nevoie?
Bulă se laudă lui Ștrulă:
– După ani de zile, am reușit să găsesc punctul G al soției mele.
– Și unde era?
– La sora-să!
Cele mai amuzante bancuri cu Bulă la școală
Profesoara:
– Bulă, cum se numesc persoanele care continuă să vorbească altora, deşi e clar că cele din urmă nu mai sunt interesate de discuţie?
Bulă:
– Se numesc profesori, doamnă.
Bulă, neavând studii, se hotărăște să-și facă o fermă.
În prima lună își cumpără 100 de pui, în a două lună își mai cumpără 100 și tot așa timp de un an. După un an se întâlnește cu Strulă:
– Ce-ți mai face ferma, mai Bulă? întreabă Strulă.
– Rău, Ștrulă, rău!
– Da de ce?
– Păi nu mai am nici un pui!
– Cum așa?
– Nu știu, mă. Cred că fac ceva greșit. Ori îi plantez prea adânc ori nu îi ud destul…
Profesoara încearcă să predea lecții de psihologie unor copii. Ea intră în clasa spunând:
– Cine crede că e prost să se ridice în picioare!
După câteva secunde, se ridică în picioare Bulă. Profesoară i se adresează:
– Tu de ce crezi că ești prost?
– Nu sunt prost, doamnă, dar îmi părea rău să stați în picioare numai dumneavoastră!
La școală, profesoara îi întreabă pe copii ce fel de meserii au tații lor.
– Gigel, tatăl tău ce meserie are?
– Inginer! răspunde acesta.
– Foarte bine! Dar tatăl tău, Ionel?
– Avocat! răspunde Ionel.
– E o meserie foarte bună! Bulă, tatăl tău ce meserie are?
– Medic stomatolog agricol!
– Păi, Bulă, ce înseamnă asta?
– Pune dinți la greblă!
La școală, învățătoarea îl întreabă pe Bulă:
– Ia zi, Bulă, tu știi cine a introdus acupunctura în țara noastră?
– Da, Vlad Țepeș.
Tati, mi-ai spus odată că ai rămas corigent la istorie în clasa a VII-a.
– Mda, Bulă. Dar de ce îmi reaminteșți acum?
– Vroiam să-ți spun că istoria se repetă!
Bancuri haioase cu blonde
În bancurile românești, blondele sunt naive și nu debordează de inteligență. Iată care sunt cele mai bune bancuri cu blonde.
Două blonde stau la taclale. Una dintre ele întreabă:
– Auzi, dragă, ce înseamnă insuficiență cardiacă?
La care cealaltă răspunde:
– Păi, cred că e atunci când nu ai suficienți bani pe card…
De ce a răcit o blondă după ce a făcut un chec?
Pentru că în rețeta scria că făina “se toarnă în ploaie”.
O blondă la interviu:
– Câţi soţi ai avut până acum?
– Doar ai mei? Sau aşa… în general?
O blondă ajunge la Miss World printre primele trei locuri.
La întrebarea de departajare, primeşte următorul enunţ: Numiţi trei piese de William Shakespeare.
Blonda se pronunţă:
– 10 cm, 15 cm, 20 cm.
Prezentatorul concursului, derutat, îi spune:
– Acestea nu sunt nume de piese de teatru, ci mărimi.
Blonda, foarte relaxată, îl lămureşte:
– 10 cm la mine înseamnă “Mult zgomot pentru nimic”, 15 cm înseamnă “Cum vă place”, iar 20 cm înseamnă “Visul unei nopţi de vară”.
Într-o noapte, la spital, o asistentă blondă îl scoală pe pacientul care dormea un somn adânc și îi spune:
– Treziți-vă, am uitat să vă dau somniferul!
Discuții între blonde
Două blonde discută.
– Știi, ieri mi-am făcut testul de sarcină.
– Și au fost grele întrebările?
Două blonde se felicită de 1 iunie:
– Auzi, cică azi e sărbătoarea copiilor. La mulți ani pentru copilul din tine!
– Ce vorbești fată, eu folosesc anticoncepționale!
Două blonde:
– Auzi dragă, aseară am fost cu soțul meu la o licitație!
– Da!? Și cât ai luat pe el?
O blondă trece cu mașina peste un polițist și îl omoară.
Sună la Poliție și întreabă:
– Bună ziua. Sunteți 112?
– Da
– Am sunat să vă spun că acum sunteți 111.
O blondă are pentru prima oară ocazia de a conversa în engleză, întâlnindu-se cu niște rude din America:
-Hello, Diana, how do you feel?
Blonda răspunde încântată:
-Phil Collins!
Bancuri seci, dar incredibil de amuzante
– Nu vă supăraţi! spuneţi-mi, vă rog, unde este fabrica de pâine.
– Nu mă supăr. Este lângă fabrica de confecţii.
– Atunci vă mai rog să-mi spuneţi unde este fabrica de confecţii.
– Lângă fabrica de pâine.
Omul nostru nervos întreabă:
– Bine, mă, da’ fabrica de pâine şi cea de confecţii unde le pot găsi?
Civilul foarte calm răspunde:
– Una lângă alta!
Nimeni se îneacă! Prost sună la salvamar:
– Ajutor, se îneacă Nimeni!
– Bă, tu eşti prost?
– Da, mă, eu sunt!
Un bărbat gras stătea în faţa unei grădiniţe. La un moment dat, vine la el o educatoare şi-l întreabă:
– Nu vă supăraţi, aşteptaţi un copil?
Ca replică, barbatul gras spune:
– Nu. Aşa sunt eu, mai gras!
Un cal intră într-o bibliotecă și… știm că ți-am pierdut interesul deja. Dacă intra într-un bar erai interesat de glumă, nu?