Ghidul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” a fost modificat. Ieșenii au la dispoziție 1 an pentru a instala panourile pe locuințe, termen prelungit cu patru luni

de: evelina.chitoroaga
02:00, 04 feb. 2021

Ieșenii care au depus proiectele în Programul „Casa Verde Fotovoltaice” au mai mult timp la dispoziție să implementeze proiectele. Beneficiarii vor putea instala panourile fotovoltaice pe locuințele din mediul rural timp de 12 luni de la semnarea contractelor de finanțare

Administrația Fondului de Mediu (AFM) va începe decontarea cheltuielilor eligibile pentru ieșenii care au solicitat ajutoarele financiare în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”. Ghidul de finanțare a fost modificat pentru a se evita blocajele în procesul de instalare și decontare a cheltuielilor pentru beneficiarii validați în program. În prezent, din cele 12.650 de contracte semnate, au fost instalate doar aproximativ 450 de sisteme, pentru care au fost trimise cereri de decontare. Principalele modificări din ghidul programului sunt prelungirea termenului în care trebuie implementat proiectul cu patru luni, de la opt la 12 luni.

„În contextul pandemiei apărute la nivel mondial, a vremii nefavorabile aferente sezonului rece, dar și a posibilelor întârzieri în procedurile specifice obținerii Avizelor tehnice de racordare și altor documente necesare, s-a constatat faptul că termenul de opt luni pentru implementarea proiectelor ar putea fi insuficient, astfel încât considerăm oportună prelungirea acestuia cu patru luni, respectiv termenul de implementare să fie de 12 luni. Reglementarea modului de transfer al persoanelor fizice între instalatorii validați, în baza opțiunii exprimate a beneficiarilor și permiterea instalării unor sisteme cu putere superioară celei solicitate prin cererea de finanțare și aprobate”, transmite AFM.

Ieșenii beneficiază de o serie de modificări la Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Potrivit noilor prevederi, este permisă modificarea amplasamentului prin montarea panourilor în incinta proprietății, indiferent de loc (dacă a solicitat montarea pe clădire și dorește montarea pe altă clădire, dacă a solicitat montarea pe clădire și dorește montarea pe teren etc.). Cererile de decontare se depun exclusiv online prin intermediul email-ului/aplicației informatice. Beneficiarii și instalatorii validați au obligația de păstrare/arhivare a documentelor pe perioada de valabilitate a contractelor încheiate cu AFM. În anul 2020, au fost depuse din Iași 52 de cereri, dar numai jumătate dintre cei care au depus dosarele la AFM au fost eligibili la finanțare.

În perioada 2015-2018 au fost finanțate 128 de dosare depuse de către ieșeni la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași. Beneficiarii acestor fonduri de la stat au primit 6.000 de lei pentru fiecare proiect aprobat. Cu banii obținuți și-au montat pe locuințe panouri fotovoltaice cu ajutorul cărora reușesc să economisească energie electrică. Unul dintre ieșenii care a accesat banii prin intermediul programului „Casa Verde”, actualul „Casa Verde Fotovoltaice”, este Aurel Barsaniuc, din comuna Aroneanu, care are costuri mai mici la factura de energie electrică datorită panourilor fotovoltaice montate pe acoperișul casei. Pentru anul 2021 nu a fost stabilită perioada de depunere a cererilor de finanțare în acest program cu tradiție.

Primăriile din Iași vor investi 5,7 milioane de lei în modernizarea iluminatului public din mediul rural

Autoritățile locale din Iași au accesat fonduri pentru „Iluminatul public”, program derulat de AFM în perioada 2019-2020. Proiectele depuse în anul 2020 de 10 unități administrativ-teritoriale din județ valorează 5,7 milioane de lei, bani ce sunt accesați pentru modernizarea iluminatului public din mediul rural. Primăriile din Iași care au accesat banii de la stat sunt Șipote, Mircești, Strunga, Șcheia, Heleșteni, Popești, Gropnița, Oțeleni și Andrieșeni. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va vira în conturile beneficiarilor sumele aprobate în perioada următoare, astfel că primarii vor putea demara investițiile începând cu primăvara anului 2021.

Banii sunt pentru modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat, având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED, precum și achiziționarea și instalarea sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiții. Pentru acest program, finanțarea se acordă în procent de maximum 90 la sută din cheltuielile eligibile și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți. Astfel, pentru unitățile administrativ-teritoriale care au o populație de până la 4.000 de locuitori, se acordă 500.000 de lei, iar pentru cei care au peste 4.001 locuitori, se acordă un ajutor financiar de peste 1 milion de lei.