Gestul uimitor făcut de părinții unui înger! Echipament de 120.000 de euro pentru Spitalul „Sfânta Maria” din Iași
Echipamentul achiziționat în valoare de 120.000 de euro pentru Spitalul „Sfânta Maria” din Iași vine în ajutorul personalului, tratamentele făcându-se într-un interval de timp mai scurt și protejând personalul de substanțele toxice. Cu ajutorul părinților lui Călin-Mihai și prin susținerea organizației „Salvați copiii”, spitalul a fost dotat cu un astfel de aparat.
Povestea tragică a lui Călin Mihai Chihaia a început cu o febră banală, de timp de 3-4 zile. Atunci, părinții copilului au hotărât să facă niște investigații. În urma analizelor, au aflat că micuțul avea un nivel scăzut al hemoglobinei.
După ce s-a făcut ecografia, s-a descoperit o tumoră de 8 cm. Cercetătorii din Franța au spus că acea tumoră s-a dezvoltat în cel mult o lună de zile și tipul de cancer era foarte agresiv. Un copil care era tot timpul activ și vesel ascundea o boală ce nu poate fi vindecată.
PharmaHelp, aparatul de 120.000 de euro pentru Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, salvează vieți
Călin-Mihai este băiețelul care a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă, Neuroblastom de gradul 4, cancer la glanda suprarenală. Fondurile care au fost strânse pentru micuț, nu au mai reușit însă să-l salveze. Astfel, părinții lui Călin, soții Chihaia, au decis să sponsorizeze achiziționarea echipamentului de mixare a citostaticelor în valoare de 120.000 euro. Cu banii rămași, 98,129 euro au format Asociația Conventus Mirabilis.
„Sunt foarte multe tratamente care se administrează în perfuzii și, astfel, se justifică ajutorul pe care îl putem primi folosind acest aparat automatizat care prepară doze corecte, diluții corecte, într-un interval mult mai scurt de timp, protejând și personalul de expunere la vaporii toxici. PharmaHelp ne este de mare ajutor și sperăm că va ușura foarte mult munca în secții”, declară dr. Anca Ivanov, medic primar pediatru, specialist Hemato-Oncopediatrie la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sf. Maria“ din Iași.
PharmaHelp este un echipament de maximă siguranță pentru personalul care manipulează citostaticele, iar gestul făcut de părinții lu Călin-Mihai este unul de admirat.
„Este unic în România ca și număr de pungi pe care le poate mixa, de maximă siguranță pentru ceea ce produce tratamentul în sterilitate 100% și în concentrație100%. Este un echipament cu o valoare de aproape 120.000 euro și un efort pe care l-au făcut părinții acestui copil. Noi spunem că sunt părinți «de înger» și suntem cu toată susținerea sufletească aproape de ei”, menționează Alina Belu, manager la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria“ din Iași.
Donație făcută cu sprijinul Organizației „Salvați copiii”
Familia Chihaia s-a gândit că, din banii strânși pentru tratamentul pe care copilul lor ar fi trebuit să-l facă în Franța, ar fi necesar acest echipament care să salveze alți copii.
„Noi am trecut prin acest moment în 2018, când băiețelul nostru a fost diagnosticat cu o formă foarte agresivă de cancer. Am avut norocul de a ne veni alături foarte mulți oameni la cererea noastră de ajutor. Am ajuns în Franța, am început tratamentul cu urcușuri și coborâșuri, însă în final, boala a învins. Am ajuns la momentul iunie 2019, când am revenit acasă săraci și bogați în același timp. Săraci că am pierdut copilul, bogați că am rămas cu 200.000 euro. Văzând câte necesități sunt în sistemul medical din Iași, am vrut să dăm o șansă altor copii. Am întrebat ce ar fi nevoie pentru spital la momentul acela și am aflat că pe secția de oncologie, tratamentul pe care copiii îl primesc, se face manual. Astfel, și cadrul medical este expus toxicității pentru că nu există un mediu absolut bine controlat și nici nu există siguranța 100% a tratamentului. Poate apărea eroarea umană”, declară părinții lui Călin-Mihai.
Cu susținerea Organizației „Salvați Copiii”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași va fi dotat cu un aparat pentru mixarea citostaticelor. Astfel, acest aparat devine primul de acest fel în România. Cu cei 120.000 euro pentru Spitalul „Sfanta Maria Iasi” s-a achiziționat aparatul PharmaHelp care reușește în condiții de maximă siguranță să facă o treabă absolut necesară.