Germania în criza vaccinurilor. Ce spune Angela Merkel

de: Cezar Bulgaru
13:01, 28 ian. 2021

Germania se afla în criza vaccinurilor iar oficialii din Guvernul german trag un semnal de alarmă. Ministrul Sănătății de la Berlin se așteaptă ca lipsa mare de vaccinuri împotriva Covid-19 să continue până în cursul lunii aprilie.

Jens Spahn, a declarat joi că se așteaptă ca deficitul de vaccinuri împotriva Covid-19 să continue până în cursul lunii aprilie, transmite Reuters.

”Vom avea încă cel puțin 10 săptămâni grele cu deficit de vaccinuri”, a scris Spahn pe Twitter, conform Hotnews. Oficialul din cabinetul Merkel a adăugat că ar vrea să convoace un summit al liderilor federali și regionali din Germania pentru a discuta campania de vaccinare. Angela Merkel a anunțat prelungirea și întărirea lockdown-ului în Germania până pe 14 februarie.

Germania în criza vaccinurilor

Cancelarul german Angela Merkel a cerut o distribuție „corectă” și rapidă a vaccinurilor împotriva coronavirusului în întreaga lume, inclusiv în țările mai sărace.

„Aici este vorba despre o distribuție echitabilă, și nu despre problema banilor”, a declarat Angela Merkel în discursul său la Forumul Economic Mondial virtual din acest an.

„Desigur, vom face tot ce putem pentru a ne asigura că distribuția poate începe rapid”, a adăugat Merkel. De asemenea, ea s-a pronunțat împotriva naționalismului în ceea ce privește vaccinările în masă ca o cale de ieșire din pandemia COVID-19.

Angela Merkel atrage atenţia ca la 12 luni de la începutul pandemiei, existau vaccinuri promițătoare și candidați la vaccin, dar lumea se confruntă cu provocarea lipsei de vaccinuri. Există o cale de ieșire din pandemie, a spus ea, chiar dacă va fi una laborioasă și nu atât de scurtă pe cât ar fi sperat unii.

Cancelarul german a invocat o strânsă cooperare globală ca fiind centrală în lupta împotriva pandemiei. „Este ora multilateralismului”, a spus Merkel.

Ministrul sănătății din Germania caută soluții pentru a sprijini producerea de vaccinuri

Ministrul Jens Spahn a spus joi că vrea să invite companiile farmaceutice și fabricanții de vaccinuri la o întrunire pentru că Europa să se asigure că primește cota corectă de doze și pentru a se vedea unde se poate face mai mult pentru a sprijini producerea vaccinurilor.

Oficialul german a adăugat că înțelege faptul că fabricarea vaccinurilor este foarte complicată, iar majorarea producției nu poate fi făcută în doar câteva săptămâni dacă sunt menținute standardele înalte de calitate.

Angela Merkel va fi înlocuită din funcția de cancelar al Germaniei

Angela Merkel va fi înlocuită din funcția de cancelar al Germaniei, atunci când vor avea loc alegeri generale. Astfel, partidul de guvernământ va trece sâmbătă prin alegeri interne pentru desemnarea posibilului succesor al Angelei Merkel. Armin Laschet, Friedrich Merz și Norbert Roettgen sunt cele trei nume vehiculate în lupta pentru funcția de cancelar al Germaniei.

Cu doar 9 luni rămase până la alegerile generale din Germania, niciunul dintre candidați nu pare că a obținut statutul de favorit în cursa pentru a conduce partidul care domină scena politică a Germaniei de 70 de ani.