În data de 19 octombrie 2020, Monica Anisie a fost interpelată la o emisiune despre moniera în care aceasta a rezolvat impedimentul elevilor care nu dispun de curent electric acasă și nu pot utiliza tabletele, Monica Anisie, ministrul Educației a ținut să precizeze printre soluţii şi varianta emisiunilor TV.
„S-au luat și astfel de măsuri încă din perioada în care am fost în situația de urgență. Cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem on-line. Acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii în așa fel încât să continue învățarea.
Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu televiziunea română programul tele-școală, prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale”, a declarat Monica Anisie.
Premierul României, Ludovic Orban, s-a făcut de râs
Premierul României, Ludovic Orban, s-a făcut de tot râsul într-o vizită oficială la Piteşti, unde se afla în campanie electorală pentru alegerile locale 2002. Prim-ministrul a intrat în vorbă cu un bărbat cu dizabilități ce se afla în scaunul cu rotile. Întrebarea pe care i-a adresat-o Orban a lăsat pe toată lumea cu gura căscată.
Ludovic Orban nu şi-a dat seama de penibilul situaţiei în care se afla.
Orban l-a întrebat pe bătrânul în scaunul electric „ce viteză prinde”, iar acesta i-a explicat că nu e pe viteză… „Sănătate! Vă salut, bine v-am găsit, numai bine!”, a spus Ludovic Orban când l-a văzut pe bătrân în scaunul cu rotile. S-a apropiat de el și și-au strâns mâinile, potrivit înregistrării surprinse de un jurnalist,
Filmarea a fost postata pe platforma de socializare Facebook de către Dan Barnu: „Cu respect, numai bine”, a răspuns bătrânul. „Ce viteză prinde?”, a întrebat Orban, în timp ce l-a bătut pe umăr pe bătrân.
„Nu, păi asta e de handicap… foarte ușor… prinde mai mult, da’ o las ușor, așa…”, a fost răspunsul băttrânului.
”Numai bine,” i-a transmis Ludovic Orban la plecare, iar răspunsul celui din scaunul cu rotile a fost prompt: ”Cu respect, numai bine.” Iar Orban, în final… „Mă bucur că sunteți activ!”