Gabriela Firea, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: „Revin firmele căpușă în Primăria Capitalei!”

de: BZI.ro
19:16, 30 aug. 2021

Revin firmele căpușă în Primăria Capitalei, spune Gabriela Firea, după ce primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că serviciul curățenie în parcuri ar putea fi externalizat.

„Revin firmele căpușă în Primăria Capitalei! A anunțat azi primarul . Să plătească firmelor-prietene de trei-patru ori mai mult decât companiilor municipale”, este reacția fostului primar general al Capitalei Gabriela Firea.

Luni dimineața, zeci de angajați ai Primăriei București au mers în parcul Cișmigiu pentru a face curățenie. La fața locului s-a aflat și primarul general Nicușor Dan care a anunțat că serviciul curățenie în parcuri ar putea fi concesionat unor firme.

„Externalizare înseamnă să facem o achiziție publică… Dacă vom lua această decizie înseamnă o firma să facă curat pe alei, pe iarbă, să golească coșurile de gunoi”, a precizat Nicușor Dan.

Senatoarea PSD Gabriela Firea consideră că ideea ca elevii nevaccinați să înveţe online este o discriminare

Anunțul precum că, dacă în clasă apare un caz de COVID-19, elevii nevaccinaţi trebuie să înveţe online este una discriminatorie, este de părere Gabriela Firea, senator PSD.

Senatoarea PSD explică faptul că pe lângă faptul că este o măsură discriminatorie, măsura este una care încalcă dreptul la educație.

Guvernul trebuie să renunțe la ideea mutării în online a elevilor nevaccinați, consideră Gabriela Firea

Într-o postare publicată pe o reţea de socializare, senatorul PSD Gabriela Firea atrage atenţia asupra faptului că, dacă Guvernul va implementa ideea mutării în online a elevilor nevaccinaţi, se va ajunge la o măsură discriminatorie. De altfel, ideea este o gravă încălcare a dreptului la educație:

Cerem guvernului să renunțe la ideea total greșită, prin care elevii nevaccinați ar urma obligatoriu cursurile online, în cazul în care apar cazuri de COVID într-o clasă. O astfel de abordare, enunțată ca scenariu de guvernanți, este profund discriminatorie și încalcă dreptul fundamental la educație!

Elevii cu vârsta de până la 12 ani nu au opțiunea vaccinării și este evident că scenariul propus de guvern, de școală în regim online, este complet inadecvat, în raport cu vârsta și creează segregare, respinsă în mod categoric și de Organizația Mondială a Sănătății.

Elevii trebuie testaţi periodic, susține Gabriela Firea

Gabriela Firea menționază faptul că măsura este una discriminatorie mai ales în contextul în care elevii până în 12 ani nu au opţiunea vaccinării. PSD solitică Ministerului Sănătății elaborarea unui plan de testare a elevilor:

Este extrem de grav că, până în acest moment, cu mai puțin de o lună până la începerea anului școlar, niciunul dintre scenariile enunțate separat de cei doi miniștri nu se referă la testarea elevilor, deși aceasta s-a dovedit o cale eficientă pentru menținerea școlilor deschise și pentru prevenirea focarelor de infecție”, a scris Gabriela Firea, senator PSD, vineri, pe pagina de Facebook.