Furtunile secolului: Cauzele creșterii numărului de uragane și inundații devastatoare la nivel global
De ce se produc tot mai multe uragane și inundații catastrofale în toată lumea
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.Furtunile tropicale par să devină tot mai periculoase, după ce două uragane uriașe au lovit statul american Florida în mai puțin de o lună, printre care se numără și uraganul Milton pe care președintele Joe Biden l-a descris drept „furtuna secolului”. Peste 1 milion de oameni au primit ordin de evacuare, în timp ce experții avertizează că schimbările climatice vor produce furtuni din ce în ce mai puternice.
Uraganul Milton a produs rafale de 136 de kilometri la oră în Florida și cel puțin 12 tornade care au distrus case și au lăsat în jur de 3 milioane de oameni fără electricitate. În Tampa și alte zone din vestul și centrul Floridei a existat riscul producerii de inundații. Cu doar câteva săptămânii înainte, Florida, Georgia, Carolina de Nord și de Sud au fost devastate de Uraganul Helene. Biden și-a amânat o vizită în străinătate ca să poată rămâne la Casa Albă pentru a monitoriza uraganul Milton, avertizând că „ar putea fi una dintre cele mai mari furtuni care a lovit Florida în ultimii 100 de ani”, potrivit The Guardian.
Noah Bergren, un meteorolog din Florida, a descris uraganul Milton drept o furtună de mărime „astronomică”. „Acest uragan se apropie de limita matematică a ceea ce poate produce atmosfera Pământului deasupra acestui ocean.” În Oceanul Atlantic, uraganul Beryl, care a lovit Jamaica în mai 2024, a fost „începutul exploziv” al sezonului furtunilor de anul acesta, care se întinde pe perioada 1 iunie – 30 noiembrie în Atlantic și Pacificul de Est.
Oamenii de știință avertizează că schimbările climatice alimentează aceste furtuni care devin mult mai periculoase.
Indiferent dacă se numesc uragane, taifunuri sau cicloane, aceste furtuni se formează atunci când apa mai caldă de 26 de grade se evaporă deasupra oceanului, scrie Deutsche Welle. Zona în care se formează trebuie să aibă câteva sute de kilometri pătrați ca să poată apărea un uragan și trebuie să existe și o zonă de joasă presiune. „De multe ori, zone mici de joasă presiune se deplasează de pe coasta de vest a Africii odată cu curentul musonic traversând Atlanticul înspre aceste ape calde”, a explicat Andreas Friedrich, meteorolog și specialist în tornade al Serviciului Meteorologic German.
Un uragan se poate forma doar dacă nu există diferențe mari de vânt în apropiere de suprafața apei sau la altitudini mai mari care ar împrăștia norii. Cu cât persistă mai mult condițiile favorabile formării uraganelor, cu atât mai puternice devin aceste furtuni. Când ajung deasupra uscatului, uraganele pierd din putere pentru că rămân fără sursa lor principală de energie: aerul cald și umed de deasupra oceanului. Totuși, dacă un ciclon tropical se deplasează foarte încet și continuă să fie alimentat de aerul umed din apropiere de coastă, poate provoca pagube însemnate. Schimbările climatice nu fac ca aceste furtuni să se producă mai des, dar din cauza lor uraganele pot deveni mai puternice, potrivit experților în vreme extremă. Din cauza încălzirii oceanelor, uraganele absorb rapid un volum tot mai mare de vapori de apă, potrivit unei analize din 2023 a cicloanelor tropicale nord-atlantice publicate în Scientific Reports.
În plus, criza climatică le face munca meteorologilor mult mai dificilă întrucât le este mai greu să prezică momentul în care se va produce un uragan și locurile care vor fi afectate. „Cu cât sunt mai mari zonele de ocean cu temperaturi de peste 26 de grade, cu atât mai mari sunt zonele unde se pot forma uragane”, a explicat Friedrich. Apele din Golful Mexicului au atins noi recorduri de temperatură anul acesta, fiind comparate cu apa din cadă în această vară. Un studiu publicat anul trecut a arătat că cicloanele tropicale din Oceanul Atlantic au cu 29% mai multe șanse să se intensifice rapid, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Milton, în comparație cu furtunile din perioada 1971-1990. Milton se alătură unei liste tot mai lungi de furtuni care s-au transformat în uragane catastrofale în ultimii ani, precum uraganul Harvey în 2017, uraganul Laura în 2020, uraganul Ida în 2021 și uraganul Ian în 2022. În total, din 2017 și până în prezent, s-au produs la fel de multe uragane care au lovit teritoriul SUA câte au avut loc din 1960 și până în 2016.