Fursecuri de post cu nucă. Fragede, aromate și ușor de făcut

de: BZI.ro
11:23, 13 feb. 2024

Dacă vrem să pregătim un desert delicios în zilele cu restricții alimentare, putem face niște fursecuri de post cu nucă. Acestea se pot pregăti simple sau umplute cu dulceață de casă, în funcție de gust și de preferințe. Fursecurile de post cu nucă merg de minune la orice masă și le vor aminti celor dragi de vremea copilăriei. Iată rețeta pentru niște fursecuri fragede, aromate și ușor de făcut.

Fursecuri de post cu nucă

Când vine vorba de desertul de casă, gospodinele se întrec în tot felul de rețete savuroase. De la gustoasele fursecuri sau biscuiți de casă umpluți până la salamul de biscuiți și diversele prăjituri făcute după rețeta bunicii, toate sunt pe placul multora dintre noi.

În zilele de post, ne putem răsfăța cu un desert aromat, fraged și gustos. Adorate de mulți dintre noi sunt fursecurile de post cu nucă. Acestea se fac rapid, cu doar câteva ingrediente și un strop de imaginație. Rețeta este simplă și la îndemâna oricui.

Fursecurile merg servite la orice masă, chiar și dimineața alături de o cafea aromată. Dacă ținem cont de câteva trucuri din rețeta bunicii, succesul culinar va fi garantat. La fel de bine putem pregăti o prăjitură negresă de post cu cacao, nuci și stafide. Negresa are o textură fină, este aromată și ideală în zilele de post, când dorim să ne încântăm papilele gustative cu un desert savuros. Pentru a pregăti o delicioasă negresă de post cu glazură vom avea nevoie de 1 cană de zahăr, 1 cană de apă, 3 căni de făină, 3 linguri de cacao, 1 cană de ulei, 100 g de nuci pisate, 1 praf de copt, 1 praf de sare, 1 esență de rom și 1 pliculeț de zahăr vanilat. Pentru glazură vom folosi 6 linguri de apă fierbinte, 6 linguri de zahăr, 2 linguri de ulei și 2 linguri de cacao.

Prăjiturile de post sunt incredibil de gustoase. Apreciată de mulți este și prăjitura dietetică făcută cu morcovi. Prăjitura de post cu morcov poate fi făcută în forma de chec și o putem decora cu zahăr pudră vanilat, cu coajă rasă de lămâie sau de portocală.

Rețeta cu care vei pregăti un desert crocant, gustos și aromat

Pentru câteva fursecuri de post cu nucă vom avea nevoie de 150 g de margarină, o cană cu făină, jumătate de cană de zahăr, 1 pliculeț de praf de copt, 1 vârf de cuțit de sare, 1 cană cu nucă măcinată, stafide și alune.

Într-un bol mare se amestecă foarte bine toate ingredientele și se frământă aluatul pentru a fi elastic. Se dă la rece timp de 30 de minute apoi se întinde aluatul pentru a obține o foaie subțire. Se decupează aluatul în formele dorite pentru fursecuri.

Fursecurile se ung cu apă îndulcită cu zahăr, iar peste ele se presară nuca măcinată și alunele zdrobite. Fursecurile se așază într-o tavă unsă cu ulei și cu făină și se dau la cuptor până se rumenesc ușor deasupra.

Fursecurile de post pot fi făcute simple sau umplute cu dulceață de casă. Rețeta este simplă și la îndemâna oricui. Fursecurile pot fi făcute și cu lapte, cu unt și umplute cu ciocolată.