Frumusețea naturii din Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași atrage tot mai mulți ieșeni în această perioadă

de: Redacția BZI
02:00, 09 oct. 2024

Frumusețea naturii din Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași atrage tot mai mulți vizitatori în această perioadă, oferind un peisaj de poveste și o atmosferă liniștită. Pregătirile pentru mult-așteptata expoziție „Flori de toamnă” sunt în toi, promițând să aducă, și în acest an, culoare și viață în spațiul verde

Grădina Botanică din Iași este locul unde orașul se oprește și lasă natura să vorbească. Cu frunzele abia începând să-și schimbe culoarea și cu răcoarea blândă a toamnei în aer, grădina oferă o atmosferă de calm și liniște pentru cei care aleg să-i treacă pragul. În această perioadă, grădina se transformă treptat, pregătindu-se pentru una dintre cele mai mari și importante expoziții de flori din Iași, „Flori de toamnă”. Însă, până la deschiderea oficială, grădina rămâne un refugiu pentru cei care vor să se bucure de zilele blânde de toamnă și de peisajele sale.

Frumusețea naturii din Grădina Botanică „Anastasie Fătu” oferă momente de relaxare pentru oamenii din Iași

La fiecare pas, Grădina Botanică surprinde prin diversitatea ei. Aleile pavate, șerpuind printre copacii bătrâni, lacul liniștit, cu nuferi, din mijlocul grădinii și micile colțuri amenajate pentru odihnă creează un spațiu în care fiecare vizitator poate găsi liniște, relaxare. În zilele însorite de toamnă, grădina este un magnet pentru cei care doresc să fie departe de agitația orașului. În acest decor, oameni de toate vârstele se plimbă încet, unii cufundați în gânduri, alții, bucuroși să împărtășească momentele de calm cu cei dragi.

Trecând pe lângă un cuplu de bătrâni, i-am văzut bucurându-se de frumusețea naturii. Aceștia povesteau cum simt mirosul de natură și verde, și cum peisajul din grădină este locul lor de relaxare.

„Toamna este specială aici, pentru că grădina se transformă. Îmi plac mult culorile care apar treptat, dar și liniștea care te face să te simți într-o altă lume”, spune Violeta, o femeie din Iași.

Pe alte alei, câțiva pensionari discută liniștiți despre vremurile trecute, în timp ce un grup de studenți, cu aparate foto în mână, capturează momente unice de toamnă.

„Venim aici să facem fotografii. Este unul dinte locurile cele mai fotogenice din Iași, mai ales în această perioadă”, a spus Alexandra, o studentă din Iași.

Chiar și copiii par să simtă magia grădinii. Cu pași vioi, aleargă printre copaci, adunând frunze și explorând micile colțuri pline de surprize ale grădinii. Atmosfera este una plină de viață, dar în același timp, păstrând un echilibru subtil între liniște și agitație, specific acestui loc de refugiu natural.

Pregătiri pentru expoziția „Flori de toamnă”, ediția a XLVIII-a

În timp ce vizitatorii se bucură de frumusețea naturii, în grădină, angajații sunt în plină activitate, pregătind totul pentru deschiderea expoziției „Flori de toamnă”, ediția a XLVIII-a. Aceasta va începe pe 26 octombrie și promite să fie, ca în fiecare an, un spectacol floral deosebit.

De asemenea, sera cu numărul 13, în care va fi expoziția, este închisă temporar, deoarece se lucrează de zor la aranjamentele de crizanteme, dumitrițe, dar și la expunerea unor soiuri exotice de plante, dovleci decorativi și vază ornamentală. Crizantemele, vedetele expoziției, vor fi expuse în forme horticole, cât și în varietăți sălbatice, oferind vizitatorilor ocazia de a admira peste 200 de specii diferite.

Anul trecut, expoziția „Flori de toamnă” s-a desfășurat în perioada 28 octombrie – 19 noiembrie și a avut un succes deosebit, atrăgând aproape 64.000 de vizitatori care au venit să admire colecțiile impresionante de crizanteme și plante decorative.

Până la deschiderea expoziției, Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași rămâne un loc perfect pentru a evada din oraș și a te bucura de frumusețea naturii. Odată cu venirea toamnei, acest loc devine un spectacol natural de culori și forme, care atrage vizitatori din toate colțurile orașului.