Frații Tate, din nou în fața judecătorilor! Tribunalul Bucureşti, o nouă decizie în cazul milionarilor
Tribunalul Bucureşti a prelungit, vineri, arestul la domiciliu pentru fraţii Tate cu încă 30 de zile. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, prelungirea duratei arestului la domiliciu pentru fraţii Tristan şi Andrew Tate cu încă 30 de zile. Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru celelalte două persoane cercetate în acest dosar. Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Fraţii Tate au fost reţinuţi şi, ulterior, arestaţi
Fraţii Tate au fost reţinuţi şi, ulterior, arestaţi, după ce în 29 decembrie au avut loc cinci percheziţii, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la locuinţele deţinute de ei, dar şi de cele două complice ale lor. Ulterior, la începutul lui ianuarie, au avut loc alte 7 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova în dosarul în care ei sunt cercetaţi.
Fraţii Tate, care au cetăţenie britanică, cele două tinere complice (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel) sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani.
Fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire
Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi. Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda „loverboy”). Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.
Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul „owned by Tate”.