Frații Tate au fost reținuți într-un nou dosar! Care sunt acuzațiile procurorilor
Miercuri seara, 21 august, frații Andrew și Tristan Tate au fost reținuți pentru 24 de ore în urma unor percheziții efectuate la locuința lor din Ilfov, într-un nou dosar deschis de DIICOT. Cei doi, cunoscuți deja pentru acuzațiile anterioare de trafic de persoane și viol, sunt acum în fața unor noi acuzații, printre care se numără act sexual cu minori, constituirea unui grup infracțional organizat, spălare de bani și influențarea declarațiilor martorilor.
Perchezițiile au avut loc miercuri dimineață, când forțele de ordine au intervenit la reședința fraților Tate, situată în apropierea Bucureștiului. După percheziții, cei doi au fost duși la sediul DIICOT pentru audieri. În cadrul aceleiași anchete, au fost reținuți și suspecții Alex Stanciu, Alex Donea, precum și Georgiana Naghel și Luana Radu, considerate complice ale fraților Tate.
Ancheta vizează o serie de infracțiuni grave
Operațiunea a fost coordonată de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, în colaborare cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București și procurorii DIICOT – Structura Centrală. În total, au avut loc patru percheziții domiciliare în județul Ilfov și în municipiul București.
Conform informațiilor oficiale, ancheta vizează o serie de infracțiuni grave, inclusiv constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influențarea declarațiilor martorilor și spălarea banilor.
Andrew și Tristan Tate, cetățeni britanici și americani, au fost deja trimiși în judecată într-un alt dosar pe 20 iunie 2023. În acel caz, sunt acuzați că au format un grup infracțional organizat pentru a recruta, găzdui și exploata femei în scopul creării de materiale pornografice, destinate vânzării pe diverse site-uri de profil. Ancheta susține că frații Tate au obținut sume considerabile din aceste activități ilegale.
Printre infracțiunile din acel dosar se numără constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată, acces ilegal la sisteme informatice, alterarea integrității datelor informatice, loviri sau alte violențe și instigarea la aceste fapte.