Fratele patronului de la Ferma Dacilor, găsit mort pe o plajă în Spania

de: BZI.ro
09:37, 05 ian. 2024

Familia lui Cornel Dinicu se confruntă în prezent cu momente extrem de dificile, după tragedia care s-a abătut asupra ei în a doua zi de Crăciun. Cornel Dinicu și surorile sale, Cornelia și Stela, au trecut deja prin suferința pierderii unui frate cu mulți ani în urmă, într-un incident tragic petrecut pe o plajă din Spania.

Fratele patronului de la Ferma Dacilor, mort pe o plagă în Spania

De-a lungul vremii, Cornel Dinicu și familia sa au fost supuși unor încercări grele. Fratele lui Cornel și al Corneliei Dinicu a fost descoperit fără viață cu mulți ani în urmă în circumstanțe suspecte pe o plajă din Spania, constituind o adevărată tragedie pentru familia patronului de la „Ferma dacilor”.

Conform informațiilor Gândul de atunci, s-a speculat că fratele lui Cornel Dinicu ar fi fost ucis, având urme de violență pe corpul său. Familia Dinicu, cu toate acestea, rămâne unită, iar atât Cornelia, cât și Cornel, au depus eforturi constante pentru a-și menține nepoții aproape, chiar dacă o parte a familiei s-a stabilit de mult timp în Italia sau Spania.

Cornel era  considerat „sufletul” familiei, iar ferma de la Tohani a devenit locul de întâlnire al rudelor de fiecare dată când acestea se întorceau în țară, fie pentru evenimente festive, fie pentru a comemora pierderi în familie.

Câte persoane au murit la Ferma Dacilor

Între timp, opt persoane au pierit într-un incendiu la pensiunea „Ferma Dacilor” din județul Prahova. Judecătorii au aprobat miercuri seara arestarea preventivă a lui Cornel Dinicu, fondatorul și administratorul complexului turistic Ferma Dacilor din Tohani. Administratorii pensiunii, Adrian Vitomir Ristin și Adelina Elena Ilie, au primit mandate de arestare la domiciliu. Cei trei sunt acuzați de ucidere din culpă și distrugere din culpă, fapte care au dus la dezastrul în dosarul incendiului în care au pierit opt oameni. Decizia nu este definitivă.

Patronul Fermei Dacilor va petrece 30 de zile în detenție, conform deciziei judecătorilor care au dispus arestarea preventivă. Procurorii resping variantele prezentate de acesta, inclusiv cea a unui incendiu intenționat. Se pare că focul a izbucnit de la un televizor lăsat în funcțiune, care a solicitat prea mult rețeaua electrică proiectată inițial pentru o pompă de apă, nu pentru o pensiune.

În documentul de propunere a arestării lui Dinicu, procurorii infirmă argumentul prezentat de acesta cu privire la fluctuațiile de tensiune și plângerile depuse la Electrica. Ei afirmă că incendiul a pornit de la un televizor lăsat în funcțiune la mansardă. Din cauza subdimensionării instalației electrice, s-a produs un scurtcircuit, conform procurorilor.

Potrivit procurorilor, complexul turistic Ferma Dacilor a fost construit fără autorizații și a funcționat în ilegalitate încă de la început. În plus, demersurile ulterioare pentru „intrarea în legalitate” au fost efectuate încălcând legea, conform procurorilor, care subliniază că Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu.