Fratele lui Ion Dolănescu şi alţi 22 de lăutari din Dâmboviţa, reţinuţi pentru înşelăciune – VIDEO

de: Bujor Elena Nicoleta
10:19, 21 mai 2021

Nu mai puțin de 140 de muzicanți au fost anchetați în Târgoviște. Dintre aceștia au fost reținuți 23 de lăutari din Dâmbovița, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii. Având în vedere că lăutarii au fost afectaţi într-o proporție uriașă de pandemie, care a restricționat desfășurarea de evenimente în sălile de spectacole și nu numai, statul a anunțat o serie de ajutoare.. Guvernul transmitea că va sprijini artiștii afectaţi de anularea evenimentelor, apărând şi speculanţii.

Muzicanților li se aduc acuzaţi precum că au luat bani pe nedrept de la stat, aducând dovezi false conform cărora activitatea lor a fost afectată de pandemia de COVID-19.

În realitate, aceștia încasau şi sumele de la stat, dar cântau şi la evenimente private pe ascuns, care nu ar fi trebuit să aibă loc. Aceștia urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Fratele lui Ion Dolănescu a fost reținut pentru 24 de ore

Printre cei 23 de persoane reţinute se află şi fratele marelui artist Ion Dolănescu, Constantin Dolănescu, în vârstă de 69 ani. În urma cercetărilor desfășurate, oamenii legii au stabilit faptul că, în perioada octombrie 2020 – aprilie 2021, prin intermediul administratorilor a două societăţi comerciale, ar fi fost întocmite contracte de prestări servicii false din care să rezulte că activitatea artistică a lăutarilor ar fi fost afectată de pandemia de COVID – 19.

Muzicanții și-au recunoscut vina

După ce au fost conduși la audieri, conform declarațiilor avocaţilor, mai mulţi dintre lăutari şi-au recunoscut faptele.

„Şi-au recunoscut vina, da. Sunt muzicanţi cu toţii. S-au plâns că nu au avut evenimente în pandemie. Acesta a fost şi motivul pentru care au solicitat aceste subvenţii. Şi cu toate astea, ancheta poate va dovedi altceva. Nu pot să spun prea multe, pentru că pe de o parte nu este publică anchetă la acest moment şi mai avem de parcurs faza de instanţă. Au voie să îşi modifice declaraţia“, a declarat unul dintre avocaţi, Ion Stoichiţă.

În baza declaraţiilor întocmite în fals, lăutarii ar fi obţinut indemnizaţii din partea Agenţiei de Plăti şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de nu mai puțin de 1.550.000 de lei.

„Clientul meu se declară vinovat. Deocamdată nu ştiu ce susţine. Voi verifica documentele şi voi constata. Nu a avut evenimente în timpul pandemiei. Tocmai pentru că nu a avut şi trebuia să aibă. Neavând, avea dreptul să solicite subvenţiile de la stat. Mai multe vom vedea”, a spus avocatul Ilie Dumitru.

„Da, se declară vinovaţi. Deocamdată nu ştiu ce susţin clienţii mei. Voi verifica documentele şi voi constata. Nu a avut evenimente în timpul pandemiei. Tocmai pentru că nu a avut şi trebuia să aibă. Neavând, avea dreptul să solicite subvenţiile de la stat. Mai multe vom vedea“, a precizat alt avocat, Ilie Dumitru.

Rudele lăutarilor s-au strâns în faţa sediului Poliţiei. Acestea au negat vehement că muzicanţii ar fi avut cântări la evenimente private.

„Le-a fost greu în pandemie. Nu au fost evenimente, nimic. De unde să fie evenimente în pandemie?“, s-au jurat acestea, potrivit adevărul.ro.

Tehnica a fost răspândită în mai multe judeţe. 140 de lăutari fiind anchetaţi

Nu doar în Dâmboviţa lăutarii au profitat de lege şi au luat bani de la stat, deşi nu ar fi trebuit. Circa 140 de lăutari sunt cercetaţi în aceste momente în Dâmboviţa, Ilfov şi Călăraşi pentru că au prejudiciat statul prin aceeaşi metodă. Cei anchetaţi de Poliţia Capitalei şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au încasat indemnizaţii de 4.500 de lei lunar, începând din luna martie a anului 2020. Printre cei vizaţi se numără muzicanţi precum Toni Ialomiţeanu, fraţii Cocoş şi Silvian Voicu.

„Ce era să facem? Muream de foame“

Cântăreții au avut nevoie de o serie de dovezi că înainte de criza sanitară obţineau venituri din recitaluri, dar cum cei mai mulţi dintre artiştii au lucrat numai la negru a fost nevoie de soluţii ilegale. O firmă din Târgovişte a falsificat acte pentru a demonstra că artiştii aveau o sursă de venit înainte de pandemie care, acum, nu mai există. Reprezentanţii societăţii din Târgovişte cu care aveau contracte cei vizaţi de anchetă nu au putut fi contactaţi.

„Am fost ca toţi foarte afectat şi ţinând cont că Guvernul oferă ajutorul ăsta, ţinând cont că mă şi încadrez pentru ajutorul ăsta, am depus actele prin intermediul firmei din Târgovişte. Ce era să fac altceva? Muream de foame altfel“, s-a justificat unul dintre lăutari.

Sursă video: Adevărul.ro.

Ieri, 20 mai 2021, vila din Șorogari, judeţul Iaşi, a unui inginer de la RAR a fost răscolită de procurori și mascați. Tot joi, 15 poliţişti din Sibiu au fost reţinuţi într-un dosar în care oamenii legii sunt acuzaţi că ar fi cerut șpagă pentru a trece cu vederea abaterile rutiere.