Fractura de col femural. Ce este, din ce cauză se produce și cum se manifestă?

de: Bianca Rebegea
16:32, 12 sept. 2022

Fractura de col femural este întâlnită adesea la vârstnici, dar și persoanele tinere se pot confrunta cu această problemă. Iată ce este, din ce cauză apare și ce simptome prezintă.

Fractura de col femural, cunoscută și sub denumirea de fractură intracapsulară, este o afecțiune ortopedică des întâlnită. Aceasta constă în întreruperea continuității și a structurii osoase în porțiunea inițială a femurului, mai exact în aria care include capul femural sau colul (gâtul) acestuia până la marele trohanter (fractură de șold care apare la nivel femural), potrivit fiziolife.ro.

Această afecțiune necesită un tratament adecvat imediat după producere, pentru a preveni apariția complicațiilor. La nivel global, se înregistrează 1,6 milioane de fracturi ale șoldului anual (cele mai multe sunt întâlnite la femei).

Această afecțiune necesită un tratament adecvat imediat după producere, pentru a preveni apariția complicațiilor.

Din ce cauză se produce fractura de col femural?

Fractura de col femural poate fi provocată de un accident auto, o cădere de la același nivel sau de la înălțime, sporturi dure, de contact sau preexistența unei afecțiuni a osului (osteoporoză, chist, formațiune tumorală, boala Paget și altele).

De asemenea, o fractură de femur poate fi cauzată și de tulburările urechii interne (acestea afectează echilibrul), sedentarism, lipsa de tonus muscular, imobilizarea prelungită urmată de reluarea forțată, bruscă, a mersului sau obezitatea (scade mobilitatea și agilitatea).

Cum poate fi recunoscută o fractură de femur? Semne la care trebuie să fii atent

Înainte de a vorbi despre simptomele care anunță o fractură de col femural, trebuie să evidențiem faptul că există fracturi fără deplasare (incomplete; complete fără deplasarea porţiunilor osoase implicate) sau cu deplasare (complete şi cu fragmente parţial deplasate; complete şi cu deplasare importantă; complete şi cu rotaţia capului femural sau dislocat în unghi).

Astfel, își pot face apariția durerea: fractura prin înfundare şi fractura fără deplasare generează durere moderată în zona inghinală sau durere ce apare pe coapsă şi coboară spre genunchi, iar fractura cu deplasare provoacă durere intensă în toată zona șoldului.

Totodată, pot apărea: pierderea mobilității, schimbarea culorii în zona șoldului (vânătăi), umflături și zone întărite (de cele mai multe ori apar la nivelul întregului membru inferior), spasme musculare la nivelul coapsei, furnicături, amorțeli în zona coapsei, spre gambă și în talpă.

Toate aceste simptome anunță o urgență medicală, ceea ce înseamnă că trebuie să mergi, de urgență, la medic. Acesta va institui, cât mai rapid, un tratament adecvat.

Toate aceste simptome anunță o urgență medicală, ceea ce înseamnă că trebuie să mergi, de urgență, la medic.

Cum pot fi prevenite fracturile de șold?

O fractură de șold poate fi prevenită printr-un aport adecvat de calciu din alimentație (și din suplimente, însă doar la recomandarea medicului), dar și din efectuarea unor teste pentru aflarea densității osoase.

Recomandate sunt și exercițiile fizice regulate, pentru dezvoltarea musculaturii și pentru menținerea echilibrului.

Evită consumul de alcool și stai departe de o alimentație nesănătoasă. Mai mult, plasează covorașe antiderapante în zonele alunecoase, în special lângă cadă.

O fractură de șold poate fi prevenită printr-un aport adecvat de calciu din alimentație.