Fostul secretar al comunei Sirețel a fost achitat! Liviu Vasilică: „O să încerc să mă înconjor de persoane de calitate, să mă detașez de răutățile unor indivizi”

de: Redacția BZI
02:00, 08 iul. 2022

Liviu Gheorghe Vasilică, fostul secretar al comunei Sirețel, a fost achitat, decizia fiind definitivă. Magistrații au menținut decizia Judecătoriei. A fost acuzat că nu a întocmit referatul de demitere al fostului primar, condamnat penal

Curtea de Apel Iași a decis în dosarul de abuz în serviciu al lui Liviu Gheorghe Vasilică, fostul secretar al comunei Sirețel, județul Iași. Recent, magistrații l-au achitat, menținând decizia Judecătoriei Pașcani. În 2017, primarul comunei era Gheorghe Ancuța. Într-un dosar instrumentat de DNA, primarul a fost condamnat definitiv cu suspendare, într-un caz de corupție, după ce a trucat o licitație publică. Prefectul de atunci a cerut secretarului Liviu Vasilică să întocmească referatul pentru demiterea primarului. Pentru că nu a dat curs cererii, prefectul a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani. După mai mulți ani de procese, Liviu Vasilică a scăpat de condamnare. În perioada următoare, va fi emisă și motivarea care a stat la baza deciziei luate de magistrații de la Curtea de Apel Iași.

Fostul secretar al comunei Sirețel a fost achitat, acum vrea să se ocupe de familie

Contactat de reporterii BZI, Liviu Vasilică a precizat că, de acum încolo, va petrece mai mult timp cu familia.

„Am avut și am încredere în justiție, în rest, ce pot să comentez decât că justiția a decis, s-au pronunțat, pe acest caz, două instanțe care au dispus achitarea. Îmi pare rău că acest lucru nu îi mulțumește pe deplin pe mai mulți din comună care își exprimă diverse opinii proprii și vorbesc în numele meu, prezentând unele afirmații neadevărate, în diferite fițuici de partid. De altfel, în același mod au procedat pe tot parcursul judecării cauzei, încercând să influențeze, prin diverse articole și mărturii mincinoase, o decizie justă a instanței.

Le mulțumesc celor care au avut și au încredere în mine. O să încerc să mă înconjor de persoane de calitate, să mă detașez de răutățile unor indivizi și să petrec cât mai mult timp cu copiii mei”, a declarat fostul secretar al Consiliului Local din comuna Sirețel.

De precizat că Felicia Elena Spulber, fostul secretar al orașului Târgu-Frumos, a fost condamnată la doi ani cu suspendare pentru abuz în serviciu.

Liviu Vasilică a fost sechestrat în biroul viceprimarului

Fostul secretar a fost implicat într-un scandal petrecut în vara anului trecut. Totul a început în dimineața zilei de 25.08.2021, când s-a îndreptat spre Primăria Sirețel, pentru a solicita documentele necesare. A dat peste secretara din instituție, ce i-a înaintat o adeverință care urma să fie semnată de primarul Gelu Șpaiuc. Pentru că nu se afla în instituție, a apelat la serviciile viceprimarului Doina Șpaiuc, soția primarului. Femeia l-a refuzat în repetate rânduri, moment în care Liviu Vasilică a încercat să părăsească biroul viceprimarului. Însă Doina Șpaiuc s-a opus și s-a așezat în ușă pentru a-l bloca pe bărbat. Scandalul a durat aproape 2 ore, până când a venit Poliția.

Viceprimarul avea impresia că Liviu Vasilică ar fi sustras alte documente existente pe birou. Fostul secretar al comunei Sirețel a fost achitat, dar mai are un conflict de rezolvat cu actualul primar din comună.