Fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a contestat condamnarea în dosarul Colectiv

de: Bujor Elena Nicoleta
09:53, 26 mai 2022

Detalii de ultimă oră în ceea ce priveşte condamnarea fostului primar al Sectorului 4 şi al Sectorului 5 din Bucureşti. Cristian Popescu Piedone a contestat condamnarea în dosarul Colectiv, unde a primit pedeapsa de 4 ani de închisoare.

Adresă a fost făcută către Curtea de Apel Bucureşti. În urma deciziei instanţei, Piedone va afla dacă va mai sta sau nu după gratii.

Cristian Popescu Piedone a contestat condamnarea în dosarul Colectiv

Avocaţii lui Cristian Popescu Piedone au depus o adresă către Curtea de Apel Bucureşti prin care contestă condamnarea fostului edil al Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul Colectiv.

Termenul decis de instanţă este de 16 iunie 2022, iar Piedone va fi înştiinţat dacă îşi continua pedeapsa în închisoare. În cazul în care acesta va rămâne după gratii nu va executa în totalitate cei patru ani.

Reamintim faptul că fostul edil a fost condamnat în urmă cu două săptămâni definitiv, de magistrații CAB la patru ani de închisoare cu executare pentru abuzul în serviciu de care a fost acuzat de anchetatorii DNA și care a condus către cea mai mare tragedie postdecembristă, şi anume incendiul de la Colectiv unde au decedat zeci de tineri.

„În temeiul art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr.78/2000 condamnă pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone la pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu (autorizaţia SC C Club SRL). În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b),g) ?i k) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În baza art.72 Cp deduce perioada reţinerii şi arestării preventive de la 06.11.2015 la 11.11.2015. În temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr. pen. achită pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr.78/2000 (autorizaţia SC Noran Prompt SRL), fapta nefiind prevăzută de legea penală”, se arată în minuta deciziei.

Decizia este definitivă astfel că după predare și derularea procedurilor acesta va fi încarcerat în penitenciar unde va executa pedeapsă primită. Instanța se afla la a cincea amânare de pronunțare asupra apelurilor a căror dezbatere finală a avut loc în luna decembrie 2021. De atunci instanța a amânat succesiv pentru a redacta motivarea dar și pentru a primi documente de la sutele de părți civile din dosar.

Prima reacţie a lui Cristian Popescu Piedone, după ce şi-a aflat sentinţa

Cristian Popescu Piedone imediat după ce şi-a aflat sentinţa a avut o primă reacţie. Acesta a menţionat că este nevinovat şi că îşi va executa pedeapsa cu onoare, respect şi capul sus. De asemenea, fostul edil a mai explicat că dacă ar putea, s-ar sacrifica pentru a învia persoanele decedate în clubul Colectiv.

„M-au luat… NEVINOVAT

Ca pe un câine m-au chinuit și m-au tăvălit șase ani și jumătate!

Zilnic mi-au picurat amar și boală în trup și în familie!

M-au vânat pe unde m-au prins.

Că i-am deranjat, că le-am stricat pușculițele…

Rămâneți cu bine, oameni buni!

Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați rămas alături în toți anii aceștia grei!

Eu merg acum unde mă azvârle statul meu cel românesc!

Dumneavoastră, cetățenilor din Sectorul 5, vă doresc sănătate și fericire!”, a transmis Cristian Popescu Piedone imediat după aflarea sentinței.

Având în vedere faptul că fostul primar Cristian Popescu Piedone a contestat condamnarea în dosarul Colectiv, instanța va da verdictul definitiv pe 16 iunie.