Fostul ministru al Educației Cristian Adomniței a fost condamnat cu executare la Iași! Judecătorii l-au trimis la temniță în dosarul „Albumul” pentru 3 ani și două luni!
Ex-ministru al Educației, Cristian Mihai Adomniței a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Iași la 3 ani și două luni de închisoare, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual, în dosarul intitulat generic „Albumul”. Alături de fostul șef al Consiliului Județean Iași au primit pedepse cu executare și Cristina Teodora Jinga, Carmen Ingrid Irimescu și Letiția Elena Popa. Avocații au afirmat ieri că vor contesta decizia primei instanțe
Fostul ministru al Educației și fostul șef al Consiliului Județean (CJ) Iași a fost pedepsit în dosarul „Albumul”. Astfel, magistrații din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Cristian Mihai Adomniței la 3 ani și două luni de pușcărie, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Totodată, Cristina Teodora Jinga a fost condamnată la 4 ani și 9 luni de închisoare, Carmen Ingrid Irimescu a primit o pedeapsă de 4 ani și 4 luni de închisoare, iar Letiția Elena Popa a fost condamnată la 4 ani și 7 luni de temniță, toate pedepsele cu executare. Totodată, societatea Laser Co SRL a primit o amendă penală de 165.000 de lei. Mai mult, instanța a respins cererile formulate de inculpații din dosarul „Albumul”, de a elimina mandatele de supraveghere tehnică emise în cauză și excluderea probelor astfel obținute.
„Instanța obligă, în solidar, pe inculpații Jinga, Irimescu, Popa și SC Laser Co SRL la plata către partea civilă Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Iași – CJ Iași a sumei de 391.955,20 lei, cu titlu de despăgubiri civile”, au afirmat judecătorii ieșeni.
De asemenea, magistrații au dispus desființarea mai multor înscrisuri falsificate în cauză. Sentința nu este definitivă, aceasta urmând a fi contestată.
Ce au spus avocații care au intrat în dosarul „Albumul”
Contactați telefonic de reporterii cotidianului BZI, avocații inculpaților din dosarul „Albumul” au susținut că vor contesta sentința emisă de Tribunalul Iași.
„E clar că sunt dezamăgit de această soluție. Mi se pare contrară cu ceea ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani în cercetarea judecătorească. Nu avem altă cale decât să facem apel. Vom căuta acolo soluționarea cauzei conform adevărului. Am crezut și cred în continuare că Adomniței Cristian este nevinovat în toată povestea asta. Cam în toate instanțele s-a procedat la eliminarea mandatelor de interceptare, numai la Tribunalul Iași nu se acceptă o astfel de cerere, având în vedere o hotărâre a Curții Constituționale în acest sens. Urmează să vedem motivarea primei instanțe, pentru a putea analiza cum s-a ajuns la această sentință”, a declarat ieri avocatul Daniel Atasiei, care îl reprezintă pe Cristian Mihai Adomniței.
La rândul său, avocatul Ionel Nechita a precizat că va contesta sentința și speră ca magistrații de la Curtea de Apel Iași să ia în calcul solicitările și observațiile făcute și la prima instanță.
„Vom merge mai departe. Aceasta a fost soluția primei instanțe, pe care o vom ataca la Curtea de Apel. Practica Tribunalului Iași este cea de a respinge cererile de eliminare a unor probe considerate neconstituțional obținute (mandatele de interceptare). Sper să găsesc o Curte de Apel care a mai dat astfel de soluții și care să încuviințeze cererile noastre. Față de practica Tribunalului nu am ce spune. Până ce se vor uniformiza la cadența altor instanțe din țară… Judecătorul este suveran. Eu nu pot comenta acum ce a gândit un judecător.
Vom merge la instanța de control judiciar și voi încerca să evidențiez multe alte chestiuni pe care le-am spus și la prima instanță. Asta e treaba, deocamdată, la noi în Justiție! Cu părere de rău, s-a scos recursul ca și cale ordinară de atac din procedura penală și toți avem de suferit. Altfel, mergeam la București în recurs și Bucureștiul reglementa toate aceste probleme”, a afirmat avocatul Ionel Nechita, care reprezintă două dintre co-inculpatele lui Adomniței.
Peste 5 ani de proces la prima instanță
Dosarul „Albumul” a început în iulie 2015. Atunci, fostul șef al CJ Iași, Cristian Adomniței, precum și Carmen Irimescu, Letiția Popa, Cristina Jinga, dar și societatea Laser Co SRL au ajuns în fața instanței, sub acuzații extrem de grave. Așadar, procurorii DNA l-au acuzat pe Cristian Adomniței de favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Întreg balamucul de la CJ Iași a pornit de la un contract încheiat pe 27 septembrie 2013 cu firma Laser Co SRL. În acel contract, lucrurile erau destul de clare: pentru suma de 340.000 de lei, prestatorul trebuia să promoveze imaginea Iașului. Era vorba, în principal, despre promovare prin intermediul unor materiale tipărite: broșuri, calendare, hărți, mape de prezentare, pixuri, albume, fotografii etc. Numai că, după un audit intern, în luna februarie 2015, inspectorii din cadrul Serviciului de Audit au descoperit că nu au fost predate materiale în valoare de peste 200.000 de lei.
Ce au spus cei de la DNA cu privire la faptele imputate
Anchetatorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au susținut că fostul șef al CJ, Cristian Adomniței, a încercat să mușamalizeze unele nereguli.
„În perioada martie – aprilie 2015, inculpatul Cristian Mihai Adomniței, în calitate de președinte al CJ Iași și de ordonator principal de credite, cu intenție directă, le-a ajutat pe inculpatele Teodora Jinga și Carmen Ingrid Irimescu, în urma unei înțelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracțiunilor pe care acestea le comiseseră și tragerea lor la răspundere penală. În contextul unei misiuni de audit declanșate cu privire la executarea acestui contract, inculpatul a efectuat demersuri menite să amâne finalizarea misiunii de audit, să creeze aparența că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv faptul că 948 de albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate și să creeze timpul necesar pentru ca societatea inculpatei Popa Letiția Elena să realizeze și să predea efectiv albumele pe care nu le predase niciodată CJ”, au afirmat reprezentanții DNA.
Potrivit acestora, demersurile s-au concretizat prin exercitarea de către Cristian Adomniței a unor acte de intimidare îndreptate împotriva auditorilor, pe care i-a pus în ipostaze umilitoare, reproșându-le modalitatea de efectuare a auditului, dar și faptul că s-au deplasat la sediul firmei administrată de Letiția Elena Popa fără aprobarea sa.