Fost șef de Poliție, achitat pentru corupție: „Voi cere daune în instanță de la procurori, mi-au făcut viața un calvar!” În același dosar, și fostul primar din Hârlău a fost găsit nevinovat! GALERIE FOTO / VIDEO
Un dosar trimis la instanță în urmă cu aproximativ 5 ani de către procurorii DNA s-a încheiat cu achitări pe linie. Asta, după ce instanța a constatat nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în cursul urmăririi penale și nulitatea absolută a proceselor-verbale de transcriere a înregistrărilor interceptărilor efectuate în cauză. Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au pus punct ieri dosarului în care Constantin Cernescu, fost primar al orașului Hârlău, a fost acuzat de fapte de corupție
Răsturnare de situație în cazul primarului din Hârlău acuzat de corupție! Achitări pe linie date de judecătorii ieșeni! Ieri, magistrații din cadrul Curții de Apel Iași au pus punct dosarului în care mai mulți funcționari publici, printre care și fostul primar din Hârlău, Constantin Cernescu, a fost acuzat de corupție.
„Instanța admite apelurile declarate de inculpații Constantin Cernescu, Carmen Amelia Sava, Liviu Vasile Gheorghițeanu și Constantin Curcă. Îl achită pe inculpatul Constantin Cernescu pentru abuz în serviciu, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Îi achită pe inculpații Constantin Cernescu, Carmen Amelia Sava, Liviu Vasile Gheorghițeanu și Constantin Curcă, pentru fals intelectual, pentru că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate. Înlătură dispoziția privind desființarea totală a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din data de 17 decembrie 2015. Respinge ca nefondat apelul declarat de DNA Iași. Definitivă”, au menționat ieri judecătorii ieșeni.
Alte sentințe emise inițial în cazul fostului primar și fostului viceprimar din Hârlău
Inițial, Tribunalul Iași a dispus achitarea fostului primar din Hârlău, Constantin Cernescu, pentru abuz în serviciu (faptă din august 2015), pentru instigare la abuz în serviciu (faptă din 11 august 2015) și pentru instigare la fals intelectual. Totuși, Cernescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu. De asemenea, instanța a admis cererea lui Florin Țăpușă și a constatat nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în cursul urmăririi penale și nulitatea absolută a proceselor-verbale de transcriere a înregistrărilor interceptărilor efectuate în cauză. Instanța l-a achitat pe Florin Țăpușă pentru efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, instigare la abuz în serviciu și abuz în serviciu.
În același dosar, instanța de fond a dispus achitarea lui Dumitru Simionescu pentru instigare la abuz în serviciu, iar Pavel Dulgheru a fost achitat pentru abuz în serviciu. În plus, Liviu Vasile Gheorghițeanu a fost achitat pentru abuz în serviciu, dar fusese condamnat la 1 an de închisoare, cu amânare, pentru fals intelectual. Totodată, Constantin Curcă a fost achitat pentru abuz în serviciu, fiind condamnat tot la 1 an de închisoare cu amânare, pentru fals intelectual. De asemenea, Carmen Amelia Sava a fost achitată pentru abuz în serviciu, fiind condamnată tot la 1 an de închisoare, cu amânare, pentru fals intelectual.
Acuzați de procurorii anticorupție
La mijlocul lunii aprilie 2016, inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii DNA. Astfel, Ioan Amariei, la data faptelor șef al Ocolului Silvic Hârlău, Constantin Cernescu, fost primar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, fost viceprimar al orașului Hârlău, Mihai Vătavu, șofer personal al șefului Ocolului Silvic Hârlău, Dumitru Simionescu, la data faptei șef al Poliției Hârlău, Pavel Dulgheru, la data faptei consilier superior în cadrul Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Suceava (actuala Gardă Forestieră), Dumitru Marian, Liviu Vasile Gheorghițeanu, Constantin Curcă și Carmen Amelia Sava, la data faptelor membri ai comisiei de recepție, au dat ochii cu magistrații.
„În perioada iunie – august 2014, inculpatul Ioan Amariei, în calitate de șef al Ocolului Silvic Hârlău și reprezentant al achizitorului – Direcția Silvică Iași, a pretins și primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză) mai multe foloase, care au constat în 3 uși de garaj, în valoare de 7.000 de lei, montate la o anexă a Ocolului Silvic Hârlău, dar și neplata unei lucrări în valoare de 7.000 de lei, pe care omul de afaceri o executase la locuința acestuia. Aceste foloase au fost obținute de inculpat fie amenințându-l pe omul de afaceri că societatea sa nu va mai fi propusă pentru alte contracte de lucrări pe raza Ocolului Silvic Hârlău, fie ca urmare a promisiunilor că va face demersurile necesare la Direcția Silvică Iași, pentru ca o lucrare să fie atribuită firmei administrate de martorul denunțător”, au spus atunci procurorii DNA.
Ce au mai afirmat reprezentanții DNA Iași referitor la acest caz
Anchetatorii anticorupție au adăugat că, în august 2014, Amariei i-ar fi cerut martorului denunțător 10.000 de lei din suma pe care acesta din urmă urma să o obțină din contractul respectiv.
„Pe 11 august 2015, șeful Ocolului Silvic Hârlău și inculpatul Pavel Dulgheru nu au dispus măsurile legale ce se impuneau privind confiscarea unei cantități de material lemnos de la o persoană, ce fusese depistată, de către acesta din urmă, transportând materialul respectiv fără documente legale. Pe 17 decembrie 2015, inculpatul Constantin Cernescu, în calitate de primar al orașului Hârlău, a dispus și l-a determinat pe inculpatul Marian Dumitru să întocmească un proces-verbal de recepție în care să consemneze faptul că lucrarea „Extindere rețea alimentare cu apă și branșamente în Pîrcovaci zona Anișoara Smit și Pod Hrisculeni” era finalizată, aspect nereal, în realitate aceasta nefiind edificată în totalitate. Ulterior, inculpații Marian Dumitru, Liviu Vasile Gheorghițeanu, Constantin Curcă și Carmen Amelia Sava, în calitate de membri ai comisiei de recepție, au întocmit documentul respectiv cu mențiunile de mai sus, creând astfel o pagubă Primăriei Hârlău”, au mai spus oamenii legii.
Potrivit acestora, în cursul anului 2015, Florin Țăpușă ar fi efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de viceprimar al orașului Hârlău, în sensul că, în calitate de administrator de fapt a două societăți comerciale, s-ar f implicat în negocierea și încheierea de contracte, ar fi ținut legătura cu consultanți ai firmei, ar fi primit comenzi în numele firmelor și ar fi efectuat plăți către angajați (https://www.bzi.ro/sentinta-bomba-data-ieri-la-tribunalul-iasi-intr-un-dosar-de-coruptie-cu-nume-grele-fostul-primar-a-fost-achitat-pentru-unele-infractiuni-3858061).
Fostul șef al Poliției Hârlău: „Voi cere daune în instanță de la procurori!”
Contactat telefonic de reporterii cotidianului BZI, fostul șef al Poliției Hârlău, Dumitru Simionescu, a declarat ieri că va deschide un proces împotriva procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
„Am așteptat sentința aceasta vreme de 5 ani. Acum, eu nu mai activez în Poliție, am ieșit la pensie. Eu am spus de la început că sunt nevinovat, dar nu m-a ascultat nimeni. M-au băgat acolo, probabil „ca să fiu la număr”, să dea bine, că e și un șef de Poliție! Voi da în judecată DNA și voi cere despăgubiri de la procurori, pentru că mi-au făcut viața un calvar în acești 5 ani”, a declarat ieri Dumitru Simionescu, unul dintre inculpații trimiși în judecată de DNA în acest dosar.
Acesta a adăugat că viața sa a fost afectată din toate punctele de vedere.
„Eu am suferit nu doar din punct de vedere material, ci și moral. Mi-a fost afectată familia de acuzațiile care mi s-au adus în mod nelegal de către organele judiciare. Deocamdată nu știu ce daune voi cere. Vreau să văd sentința, ce cheltuieli am făcut în tot acest timp și despre ce prejudiciu moral este vorba… Dar mi se pare anormal să procedezi astfel! Gândiți-vă că eu am fost achitat la Tribunal, iar Curtea de Apel Iași a menținut sentința! Voi merge cu certitudine împotriva lor în instanță”, a subliniat fostul șef al Poliției Hârlău.