Fonduri de aproximativ două milioane de euro, obținute prin intermediul GAL-urilor

de: Raluca Costin
04:00, 11 mart. 2020

Beneficiarii fondurilor nerambursabile care au accesat fondurile disponibile în cadrul grupurilor de acțiune locală au încasat în acest an în jur de două milioane de euro. Banii sunt destinați dezvoltării afacerilor din mediul rural. În total, 16 investiții cu specific agricol finanțate în cadrul sesiunilor deschise de GAL-urile din Iași au fost finanțate anul acesta. Cu banii primiți beneficiarii vor înființa ferme agricole, apicole sau vor investi în mici afaceri cu specific agricol în comunele de unde provin.

GAL-urile sunt parteneriate de tip public-privat, cu rol important în mediul rural, contribuind la dezvoltarea zonei de pe raza teritoriului de activitate (mai multe comune grupate), având propriile bugete de finanțare a proiectelor. Cele 12 GAL-uri din Iași sunt GAL Codrii Pașcanilor, GAL Iași Sud-Vest, GAL Siret-Moldova, GAL Microregiunea Belcești-Focuri, GAL Stejarul, GAL Stejarii Argintii, GAL Colinele Iașilor, GAL Valea Prutului, GAL Poiana Vlădicăi, GAL Ștefan cel Mare, GAL Dealurile Bohotinului.