Fondatorului şi liderului formaţiei Phoenix a rămas fără pensie, la 75 de ani: „Sunt umilit, deși am adus țării acesteia milioane”

de: Pruna Gabriela
20:21, 15 mart. 2023

Ajuns la 75 de ani, fondatorul şi liderul formaţiei Phoenix a fost înștiințat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor că nu are dreptul la pensie deoarece nu a reuşit să obţină atestatul de compozitor, care i-ar fi permis să fie admis în UCMR și să primească, prin urmare, pensie.

În urmă cu trei luni, Nicu Covaci dezvăluia că este nevoit să susțină un examen la Uniunea Compozitorilor pentru a primi atestat de compozitor și, deci, pensie.

Cum a pierdut Nicu Covaci pensia, la 75 de ani

Nicu Covaci a susținut un examen de compozitor, dar l-a picat și a pierdut pensia.

„Eu nu am o pensie, deși am adus țării acesteia milioane. Sunt umilit, trebuie să mă duc zilele astea la Uniunea Compozitorilor, să dau examen de compozitor. După 50 de ani în care am compus atâtea piese și au încasat bani de pe urma lor, mi-au dat și mie o mică părticică, este drept. Dar ei nu-și pun întrebarea că atâta timp au încasat niște bani de a mine, pe piese compuse de mine, iar acum vor să mă pună să demonstrez că sunt compozitor. Nu este nimic, o să mă duc să dau examen, poate o să pic” declara artistul la Realitatea în decembrie 2022.

Pe data de 13 martie, Nicu Covaci a primit decizia UCMR, semnată de vicepreşedintele Nicolae Gheorghiță, conform căreia nu a fost admis ca membru al instituţiei din caza nepromovării examenului de admitere. Mai exact, Covaci nu a reuşit să ia la examen notă de trecere – adică 8 – obţinând doar 7,60.

Câți bani au primit Nicu Covaci și trupa Phoenix pentru concertul de la nunta lui George Simion

În august 2022, Nicu Covaci a acceptat să cânte cu trupa Phoenix la nunta lui George Simion și a dezvăluit suma pe care a primit-o pentru a asigura momentul artistic.

„Preţul nostru este de obicei 10.000 de euro, dar, pentru că am fost convins să ajutăm un spital pentru copii, am lăsat la 8.000 de euro. Negru pe alb, scrie în contract”, a declarat Nicu Covaci pentru Libertatea.

Artistul a explicat că preţul include şi costurile pentru transport, cazare şi alte cheltuieli pentru organizarea reprezentaţiei.

Nicu Covaci a vorbit și despre alegerea de a cânta la nunta lui George Simion cui Ilinca Munteanu.

„Eu am încheiat un contract cu o fundație pentru un concert în fața a 10.000 de oameni. Nu cânt la nicio nuntă sau înmormântare, eu cânt în fața a 10.000 de oameni pe o scenă, undeva, la un festival. Nu știu ce nuntă e, eu am încheiat un contract și cânt, din asta îmi câștig banii”, a explicat artistul.