Focuri de armă trase la Iaşi! Un minor ar fi fost împuşcat, dar a reuşit să fugă. Mascaţii au intervenit să aplaneze conflictul – Exclusiv, Update

de: antonia.ceausu
21:05, 30 nov. 2021

Luni, 30 noimbrie 2021, în localitatea ieșeană Horlești s-au tras focuri de armă de către un pădurar. Acesta ar fi surprins la furat de lemne mai multe persoane.

Acesta a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a anunța că a tras cu arma după presupușii hoți. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și mascații de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (S.A.S). La câteva zeci de minute după, printr-un alt apel la 112 se anunța faptul că un tânăr a fost împușcat.

Update: Echipa medicală de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași l-a examinat pe minor și au constatat că plaga nu este una gravă. Acesta este conștient și stabil hemodinamic.

La adresa semnalată în apelul efectuat la 112 s-a deplasat un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Iași cu asistent. A fost găsit un tânăr în vârstă de 16 ani cu o plagă împușcată la nivelul membrului inferior. Din fericire acesta este stabil și conștient. A fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijirile necesare.

Revenim cu detalii