Focşaniul devine centru universitar după ce Universitatea ” Alexandru Ioan Cuza” din Iași și-a deschis o filială

de: BZI.ro
15:11, 01 sept. 2021

Muncipiul Focșani va deveni un centru universitar important iar acest lucru se datorează faptului că Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” (UAIC ) din Iași şi-a deschis o filială în reşedinţa de judeţ a Vrancei.

Viitori studenţi vor putea să aleagă dintre mai multe specializări. Oficialii menţionând faptul că sunt puse la dispoziţie atât locuri la buget cât și locuri la taxă.

UAIC şi-a deschis o filială de studii universitare în Focşani

UAIC Iași şi-a deschis centru de studii universitare în Focşani, făcând capitala judeţului Vrancea mult mai atractivă, atât pentru studenţi cât şi pentru oamenii care vor să investească în oraș. De altel, sediul UAIC din Focşani va funcţiona în fost Prefectură. Reprezentanţii UAIC au discutat cu președintele Consiliului Județean Focşani iar cel din urmă le-a pus la dispoziţie Clădirea Prefecturii pentru o perioadă de 10 ani. De altfel, la Focşani vor fi cursuri şi pentru studii de licență şi master de la Universitatea din București:

Vrancea intră într-o nouă etapă în ceea ce priveşte educaţia: începând din acest an la Focşani avem Universitate. Cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din România, Universitatea ”Al. I. Cuza” Iaşi şi Universitatea din Bucureşti vor avea din acest an cursuri pentru studii universitare de licenţă şi master în clădirea fostei Prefecturi Putna, pusă la dispoziţie de Consiliul Judeţean Vrancea cu destinaţia de centru universitar.

Astfel, viitorii studenţi din judeţul Vrancea pot studia acasă şi îşi pot aduce aportul la revigorarea vieţii educaţionale din municipiul reşedinţă de judeţ, a declarat Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea.

Ce facultăți din cadrul UAIC vor funcționa la Focșani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) anunța faptul că în anul 2021, în premieră,  va organiza o admitere pentru filiala din Focșani. Candidații care erau interesați să se înscrie la cursurile filialei din Focșani au avut la dispoziție 140 de locuri la 5 programe de studii, dintre care două la studii de licență și trei la studii de master:

Limbă și literatură română – O limbă și literatură modernă, studii universitare de licență, învățământ cu frecvență, 25 locuri buget/15 locuri cu taxă;
Istorie, studii universitare de licență, învățământ la distanță, 25 locuri cu taxă;
Drept și ordine publică, studii universitare de master, învățământ cu frecvență, 10 locuri buget/15 locuri cu taxă;
Evaluare clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie, studii universitare de master, învățământ cu frecvență, 9 locuri buget/16 locuri cu taxă;
Matematici fundamentale pentru învățământ, studii universitare de master, învățământ cu frecvență redusă, 25 locuri cu taxă.

 

De altfel, rectorul UAIC, prof. univ. dr. Tudorel Toader a fost prezent pe data de 15 iunie 2021 la un eveniment de prezentare la Focșani.