Focar de coronavirus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Mai mulți angajați au fost infectați
Opt angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi cinci elevi au fost depistaţi, în ultimele 24 de ore, cu COVID-19, potrivit datelor comunicate sâmbătă de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.
Focarul de infecţie de la Spitalul Judeţean se manifestă la blocul alimentar, unde se prepară hrana atât pentru pacienţi, cât şi pentru angajaţi.
Focar de coronavirus în Bistriţa
La Liceul „Radu Petrescu” din comuna Prundu Bârgăului au fost confirmaţi trei elevi cu infecţie cu noul coronavirus, doi de clasa a şasea şi unul de clasa a opta, după alte două cazuri apărute în ultimele zile la un cadru didactic şi la fiica sa, elevă în clasa a şasea.
Având în vedere situaţia de la Prundu Bârgăului, unitatea şcolară va intra, începând de săptămâna viitoare, în scenariul roşu, urmând ca activitatea didactică să se desfăşoare exclusiv în mediul online, a informat Prefectura.
Este cea de-a doua unitate de învăţământ din judeţ trecută în scenariul roşu, după grădiniţa cu program normal din localitatea Reteag.
Doi elevi de la LPS Bistriţa, confirmați pozitiv
S-a mai confirmat infecţia cu noul coronavirus la doi elevi de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Bistriţa, unul de clasa a şaptea şi altul de clasa a opta, legitimaţi la Clubul Sportiv Municipal (CSM), care s-au aflat în cantonament, motiv pentru care s-a decis ca activitatea colegilor lor de la clasă să nu fie întreruptă.
În ultimele zile, alţi doi elevi de la LPS Bistriţa, fraţi, au fost confirmaţi cu COVID-19, ei făcând parte din lotul de haltere al CSM.
Faţă de ultima raportare, în Bistriţa-Năsăud s-au confirmat 19 noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2. a II-a.
Zece focare de COVID-19 în județul Timiș
În județul Timiș sunt active în prezent 10 focare de COVID-19, potrivit purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, Cornelia Bubatu.
Focarele de COVID-19 sunt sub supraveghere epidemiologică, acestea fiind o unitate economică din Timişoara (11 cazuri confirmate), una din Sânnicolau Mare (63 de cazuri), Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Periam (13), Liceul Teologic Penticostal Logos din Timişoara (şapte cazuri), o unitate sanitară privată din Timişoara (patru cazuri), un centru de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică din Timişoara (patru cazuri), Spitalul de Copii din Timişoara (11 cazuri), o unitate economică din Ghiroda (şase cazuri) şi una din Timişoara (16 cazuri) şi o firmă de construcţii din Lugoj (11 cazuri).
Trei noi focare de coronavirus, în județul Iași
Direcția de Sănătate Publică Iași informează cu privire la apariția a două focare Covid-19 în Județul Iași. Astfel, la Asociția Mica Operă a Divinei Providențe Iași sunt 18 cazuri de persoane confirmate cu noul coronavirus (2 preoți, 3 studenți și 13 elevi).
În aceste cazuri s-a dispus ca pesoanele pozitive să fie evaluate de un medic infecționist și s-a decis izolarea în centru. Contacții direcți au fost testați negativ și carantinați în alt corp al clădirii. S-au luat măsurile de prevenire a răspândirii infecției.
La C.S.S. Sfâmntul Nectarie Iași sunt 15 persoane confirmate cu noul coronavirus (6 angajați și 9 beneficiari). Pesoanele pozitive au fost evaluate de un medic de familie si s-a decis izolarea în centru. Contacții direcți au fost testați negativ și carantinați în alt corp al clădirii. S-au luat măsurile de prevenire a răspândirii infecției.
La Spitalul Clinic de Obstetrică și Genecologie „Elena Doamna“ Iași – secția ATI și bloc operator sunt 4 persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus (4 asistente medicale). În acest caz, pesoanele pozitive au fost evaluate de un medic infecționist si s-a decis izolarea la domiciliu. S-au luat măsurile de prevenire a răspândirii infecției.