Flota rusă din Marea Neagră a fost nevoită să-şi relocheze aproape toate navele de război pregătite de luptă din Crimeea

de: Pruna Gabriela
20:00, 05 iul. 2024

Flota rusă din Marea Neagră a fost nevoită să-şi relocheze aproape toate navele de război pregătite de luptă din Crimeea (anexată) în alte porturi, întrucât atacurile Ucrainei au făcut ineficientă principala sa bază navală din Marea Neagră, a declarat vineri pentru Reuters comandantul şef al marinei ucrainene, viceamiralul Oleksii Neijpapa, conform Agerpres.

Atacurile ucrainene cu rachete şi drone navale au provocat pagube importante bazei de la Sevastopol, o platformă logistică pe care se bizuia marina rusă, în special pentru întreţinerea şi reparaţiile navelor sale, pregătirea forţelor sale şi depozitarea muniţiei, printre alte funcţii importante, a subliniat viceamiralul Oleksii Neijpapa.

„Aceste funcţii au fost dezvoltate de-a lungul mai multor decenii, posibil secole. Şi este clar că acum sunt pe cale să piardă acest centru” naval, a rezumat Oleksi Neijpapa într-un rar interviu acordat Reuters în oraşul-port Odesa, cu ocazia Zilei Marinei ucrainene ce va fi marcată duminică.

Ucraina, a indicat Neijpapa, a distrus sau avariat 27 de nave militare, inclusiv cinci care, în opinia sa, au fost distruse de mine marine amplasate de dronele navale ucrainene în apropierea Golfului Sevastopol.

Cum a procedat marina ucraineană

La peste 28 de luni de la invazia pe scară largă a Rusiei, Kievul a aplicat o serie de lovituri dure forţelor Moscovei în Marea Neagră, deşi trupele terestre ucrainene sunt în retragere în unele sectoare ale frontului.

Ucraina, care nu dispune de nave de război importante, a folosit ambarcaţiuni militare fără echipaj, pline cu explozibili, pentru a ţinti navele ruseşti şi a bombardat instalaţiile flotei şi alte obiective militare din Crimeea cu rachete Storm Shadow şi ATACMS.

„Aproape toate navele principale gata de luptă au fost mutate de inamic de la baza principală a Flotei ruse din Marea Neagră din Sevastopol, unele dintre nave fiind relocate la Novorossiisk, iar altele în Marea Azov”, a spus el.

Baza navală rusă din Novorossiisk, de pe coasta estică a Mării Negre, nu dispune de facilităţile extinse ale celei din Sevastopol, care a servit drept loc de depozitare şi încărcare a rachetelor de croazieră utilizate de navele sale de război pentru a lansa atacuri aeriene asupra Ucrainei, a explicat viceamiralul Neijpapa.

„Am înţeles că ei încearcă acum să rezolve această problemă la Novorossiisk”, a spus el, evidenţiind astfel „principala problemă” a flotei ruse.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta remarcile lui Neijpapa.

Rolul jucat de flota rusă

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus luna trecută şefilor marinei ruse că flota a fost completată în ultimii ani şi că o modernizare majoră este în curs de desfăşurare, inclusiv prin măsuri pentru „creşterea stabilităţii pentru luptă a flotei” şi consolidarea acesteia.

Alături de bombardierele strategice şi lansatoare terestre, navele de război şi submarinele purtătoare de rachete joacă un rol important în atacurile regulate ale Rusiei cu rachete cu rază lungă de acţiune asupra Ucrainei.

Moscova a ocupat şi anexat Crimeea de la Ucraina în 2014. Înainte de februarie 2022, Rusia îşi folosea Flota din Marea Neagră, formată din zeci de nave de război, pentru a-şi proiecta puterea în Marea Mediterană şi Orientul Mijlociu, notează Reuters.

Pe tot parcursul războiului în Ucraina, Turcia, care controlează strâmtorile Bosfor şi Dardanele din Marea Neagră, nu a permis navelor de război să intre sau să iasă.Un semn al poziţiei lor mai defensive poate constitui faptul că unele nave de război ruseşti care intrau rar în Marea Azov, la est de Crimeea, staţionează de acum acolo în mod regulat, a apreciat Neijpapa.

Date de monitorizare compilate de marina ucraineană şi furnizate agenţiei Reuters arată că, la 27 iunie, 10 nave de război ruseşti staţionau în Marea Azov, comparativ cu niciuna în 2023.

Flota rusă din Marea Neagră este utilizată în prezent în principal pentru logistică, un control nu prea mare a zonei de coastă şi pentru lansarea de rachete de croazieră Kalibr asupra Ucrainei, a indicat el.

Viceamiralul Neijpapa a refuzat să precizeze care ar fi planurile viitoare ale Ucrainei în Marea Neagră.

Scufundarea navei amiral Moskva

Operaţiunile Ucrainei în Marea Neagră i-au permis Kievului să îşi stabilească şi să îşi securizeze propriul coridor de transport maritim fără acceptul Rusiei, după ce Moscova s-a retras anul trecut din acordul privind transportul de cereale şi alimente prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, mediat de Turcia şi ONU.

La început apărarea de coastă ucraineană a forţat Rusia să-şi îndepărteze navele spre larg. În aprilie 2022, rachetele antinavă ucrainene au scufundat ‘Moskva’, nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră, într-o lovitură umilitoare pentru Kremlin.

În plus faţă de atacurile şi loviturile cu drone navale, navele de război ruseşti nu intră în partea de nord-vest a Mării Negre pe o suprafaţă de aproape 25.000 kilometri pătraţi (9.650 mile pătrate), a declarat Neijpapa.

Următoarea etapă

Viceamiralul ucrainean consideră că livrarea către Ucraina de avioane de luptă F-16 fabricate în SUA, aşteptate să vină în curând, va fi un impuls care îi va permite să conteste ceea ce el a numit „dominaţia deplină” a Rusiei pe cerul Mării Negre.

„Avioanele F-16 cu armamentul potrivit vor fi capabile să îndepărteze avioanele de război ruseşti. Partea de nord-vest a Mării Negre, în special coridorul pentru navele civile, va fi aproape 100% sigură”, a spus el.

Ucraina, spune el, şi- ar dori să îşi extindă coridorul de transport maritim, care în prezent implică doar traficul maritim din trei dintre principalele porturi din Odesa, pentru a include porturile Mikolaiv şi Herson, dar nu este posibil, menţionând zona peninsulei Kinburn, care se întinde de-a lungul acestei rute şi este controlată de Rusia.

Navele civile sunt însoţite de ambarcaţiuni de patrulare în unele zone pentru a le proteja împotriva minelor, iar apărarea antiaeriană asigură acoperirea atât a porturilor, cât şi a coridoarelor, a spus el.

Volumul mărfurilor care tranzitează coridorul s-a stabilizat în ultimele şase luni, Ucraina operând două convoaie zilnic de nave faţă de unul în 2023, notează Reuters.