Florinel Coman, detronat. Cine este acum cel mai valoros jucător din Liga I și cum arată TOP 10

de: BZI.ro
02:00, 07 apr. 2021

Site-ul de specialitate Transfermarkt a actualizat cotele de piață ale jucătorilor din Liga 1, iar Florinel Coman nu mai este pe primul loc în topul celor mai valoroși fotbaliști din campionatul intern. Jucătorul celor de la FCSB a fost întrecut de colegul său de la națională, Alexandru Cicâldău, care a ajuns la o cotă de piață de 6 milioane de euro, cu jumătate de milion de euro mai mult decât în urmă cu două luni. Conform site-ului de profil, Florinel Coman valorează la ora actuală tot 5,5 milioane de euro, la fel ca și la finalul lunii ianuarie.
Florin Tănase are o evolutie spectaculoasă: cota sa a crescut cu 1 milion de euro și golgheterul celor de la FCSB (18 reușite în acest campionat) a ajuns pe locul 3 în topul celor mai valoroși jucători din Liga I.

Florinel Coman trece prin cel mai greu moment al carierei

Între timp, Florinel Coman (22 de ani) trece prin cel mai greu moment al carierei. Iar FCSB nu se mai poate baza pe el în acest sezon.
După ce că s-a ales cu dosar penal, după „scandalul permisul”, mijlocașul suferă acum din cauza accidentării suferite la meciul România – Macedonia de Nord 3-2.
Forma lui Coman, dar mai ales scandalul în care a fost implicat jucătorul, le-a atras atenția celor din club. Gigi Becali (62 de ani) se pare că nu a mai dorit să stea cu mâinile în sân și a trecut la măsuri radicale îndreptate către internaționalul român.

Gigi Becali, măsuri drastice împotriva lui Florinel Coman! Cum poate fi amendat

Milionarul din Pipera i-ar fi transmis fotbalistului că nu mai are voie să iasă din casă fără să anunțe pe cineva din conducerea clubului. Mai mult, internaționalul român este pasibil de o amendă în cazul în care o va face pe „barba sa”.
Oficialii roș-albaștrilor ar fi remarcat, încă de anul trecut, de la prima accidentare, cea de la meciul cu Topola, că viața extrasportivă a lui Coman nu este tocmai una corectă. Revenirea lui Coman la capacitate maximă s-ar fi făcut cu întârziere, perioadă în care Comar era mai mult nervos și arogant, susține Fanatik.

Ce a spus Toni Petrea despre lipsa lui Florinel Coman

Toni Petrea, antrenorul celor de la FCSB, a recunoscut problema la finalul meciului de duminică, de la Giurgiu, unul la finalul căruia echipa sa nu și-a mai trecut în cont multe ocazii.

„Așa este, Coman nu va mai juca în acest sezon, precum am spus și înainte de acest meci. Căutăm soluții la fiecare antrenament, la fiecare joc, în fiecare zi, pentru înlocuirea lui cumva”, a spus Petrea, la conferința de presă, de după meciul cu oltenii, de la Giurgiu.

Top 10 cei mai valoroși fotbaliști din Liga I în luna aprilie

Alexandru Cicâldău (Craiova) – 6 milioane de euro (+ 0.5)
Florinel Coman (FCSB) – 5,5 milioane de euro
Florin Tănase (FCSB) – 4 milioane de euro (+ 1)
Darius Olaru (FCSB) – 2,5 milioane de euro (+ 0.5)
Andrei Burcă (CFR Cluj) – 2,5 milioane de euro (+ 0.2)
Cristi Manea (CFR Cluj) – 2,2 milioane de euro (- 0.5)
Nicușor Bancu (Craiova) – 2 milioane de euro
Billel Omrani (CFR Cluj) – 2 milioane de euro
Elvir Koljic (Craiova) – 2 milioane de euro
Olimpiu Moruțan (FCSB) – 2 milioane de euro (+ 0.7)

TOP 10 cei mai valoroși jucători din Liga I în ianuarie

Odată cu plecarea lui Dennis Man la Parma, Florinel Coman și Alex Cicâldău deveneau cei mai valoroși jucători din Liga I, conform cotelor de piată afișate de site-ul de specialitate Transfermarkt.

Ambii erau evaluați, la finalul lunii ianuarie, la 5,5 milioane de euro.
Florinel Coman (FCSB) – 5,5 milioane de euro
Alexandru Cicâldău (Craiova) – 5,5 milioane de euro (+ 0.5)
Florin Tănase (FCSB) – 3 milioane de euro (+ 0.8)
Andrei Burcă (CFR) – 2,3 milioane de euro (+ 0.5)
Cristi Manea (CFR) – 2,2 milioane de euro (- 0.5)
Billel Omrani (CFR) – 2 milioane de euro (-0.8)
Constantin Budescu (Astra) – 2 milioane de euro (- 0.4)
Elvir Koljic (Craiova) – 2 milioane de euro (+ 0.2)
Nicușor Bancu (Craiova) – 2 milioane de euro
Darius Olaru (FCSB) – 2 milioane de euro (+ 0.4)