Florin Roşu, despre creşterea capacitaţii locurilor Covid-19 din Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi – VIDEO
Medicul Florin Roşu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, a transmis astăzi, 2 februarie 2022, faptul că s-a crescut numărul de locuri destinate pacienţilor Covid-19 în cadrul unităţii medicale.
„În contextul creşterii numărul de cazuri Covid-19 am mărit capacitatea de îngrijire a pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus în Spitalul de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi concomitent cu reoperationalizarea secţiei exterioare de la Leţcani. Toate acestea începând cu 1 februarie 2022”, a declarat dr. Florin Roşu.
Creşterea numărului de locuri de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, anunţată de dr. Florin Roşu
Medicul Florin Roşu susţine că începând de ieri, 1 februarie 2022, a fost crescută capacitatea de îngrijire a pacienţilor infectate cu Covid-19. De asemenea, managerul unităţii medicale îi asigura pe pacienţi că vor fi îngrijiri la fel de bine atât în Spitalul de Boli Infecţioase, cât şi la Spitalul mobil Covid-19 de la Leţcani.
„Actul medical reprezentat de asigurarea personalului medical, materialele sanitare şi medicamentele sunt asigurate de spitalul de boli infecţioase care se doveste încă odată stâlp al sistemului medical zonal şi naţional. ÎI asigurăm pe pacienţi că indiferent dacă sunt îngrijiri la spitalul de boli infecţioase sau în cadrul secţiei Leţcani de toată atenţia, grijă şi empatia corpului medical”, a spus dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
În precizat faptul că dr. Florin Roșu a făcut declarații de presă cu privire la numărul de cadre medicale infectate cu noul coronavirus, la nivelul spitalului pe care îl coordonează.
Câţi pacienţi sunt în momentul de față îngrijiţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi
În momentul de faţă, dr. Florin Roşu, susţine că peste 150 de pacienți pozitiv cu Covid-19 sunt îngrijiţi la Spitalul de Boli Infecţioase, 40 pacienți non-Covid-19. De asemenea, sunt 35 de locuri libere Covid-19.
În altă ordine de idei, la Leţcani au fost operaționalizate 10 locuri pentru forme medii și ușoare, dar şi 6 locuri la ATI. De precizat faptul că a fost deja admis primul pacient ATI.
„În cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi sunt îngrijiţi în aceste momente peste 150 de pacienţi Covid-19 pozitivi, 40 pacienţi non-Covid-19. Dispunem de 35 de locuri libere destinate îngrijirii pacienţilor Covid-19, iar în cadrul secţiei exterioare Leţcani am operaţionalizat 10 locuri pentru forme medii şi 6 locuri la ATI. Primul pacient de ATI a fost admis şi urmează în cursul zilei de astăzi în funcţie de triajul pacienţilor să realizăm şi primele internări ale pacienţilor cu forme medii”, a transmis dr. Florin Roşu.
Managerul spitalului de boli infecțioase, în intervenția sa, a mai explicat pas cu pas și cum se efectuează corect un test pentru depistarea virusului SARS – COV – 2. Într-un videoclip explicit, dr. Florin Roșu a prezentat toate componentele unui kit de testare și pașii care trebuie urmați pentru a obține un rezultat corect.
„Cum facem un test rapid, un test care ne ajută să ne orientăm, un test efectuat corect, un test atât de necesar în zilele noastre. Dacă discutăm despre testul recoltat de la nivelul nazo-faringelui avem nevoie sigur de mai multe elemente (n.r. vezi în video)”, a transmis dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
Creșterea capacității locurilor Covid-19 de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași era așteptată de la debutul valului cinci al pandemiei.