Florin Ristei a spus totul despre despărțirea de Naomi Hedman: „Mi-a schimbat viața!”
Florin Ristei a spus totul despre despărțirea de Naomi Hedman. Florin Ristei și Naomi Hedman au format un cuplu timp de trei ani, cei doi ajungând chiar și să se logodească. Însă, relația lor a ajuns la final, iar modelul a plecat înapoi în Marea Britanie. Acum, artistul în vârstă de 36 de ani a dezvăluit care a fost adevăratul motiv din spatele separării lor.
Florin Ristei a spus totul despre despărțirea de Naomi Hedman
Florin Ristei a refuzat să vorbească despre despărțirea de Naomi Hedman, femeia cu care și-a dorit să își petreacă tot restul vieții, dar acum Florin Ristei a decis să vorbească deschis despre acest subiect. Toată lumea aștepta vestea unei nunți, mai ales că cei doi se logodiseră în anul 2021, dar lucrurile au luat o turnură neașteptată. Astfel, Naomi a rupt logodna și a părăsit România.
Cântărețul a spus că Naomi Hedman a făcut un sacrifiu mare pentru el, când a decis să rămână în România, alături de el. Artistul spune că a suferit după această despărțire, dar o înțelege pe fosta lui logodnică, mărturisind că el nu ar fi putut face același sacrificiu ca ea.
„Sunt singur. Nu e mai bine. Da, am suferit. A fost cea mai tare experiență din viața mea. Am iubit. A fost relația care mi-a schimbat viața în cel mai bun mod posibil. În toate modurile posibile. S-a terminat din cauza țării și din cauză că n-am vrut niciunul să renunțe la viața lui și să facă o schimbare așa mare. Ea a reușit 3 ani, eu n-aș fi făcut-o”, a declarat Florin Ristei.
Nu ar fi putut face același sacrificiu ca Naomi Hedman
Cântărețul a afirmat că el nu este pregătit să plece și să își lase viața în urmă.
„Ție ți-ar plăcea dacă ai veni din Londra aici? Și nu sunt nici eu încă pregătit să plec. A fost atât de puternică (n.r. dragostea) încât ea să stea aici, după coada mea, 3 ani. Ea și-a pus viața pe hold 3 ani, după care a vrut să se întoarcă și ea la viața ei”, a explicat el.
Florin Ristei a explicat că nu a putut să își oblige fosta iubită să renunțe la ceea ce ea își dorea pentru el. Însă spune că această relație i-a schimbat complet viața și felul în care vede o relație.
„Și eu n-am putut să zic nu pentru că nu sunt atât de egoist încât să-ți spun să renunți la ceva pentru altceva. Eu n-aș fi făcut-o. Nu cred că aș fi plecat să rămân 3 ani pentru cineva. Ea a venit la X Factor și n-a mai plecat, că i-am luat eu cheia. Dar da, a fost experiența care mi-a schimbat și percepția despre relații și despre iubit și despre femeie, despre tot. Am dat de o altă mentalitate”, a menționat Florin Ristei.
După ce a rupt logodna cu artistul român, Naomi Hedman s-a întors la Londra, unde și-a reluat viața de dinainte de relația cu Florin Ristei. Aceasta a fost văzută la show-uri de modă, alături de persoane cunoscute din Marea Britanie.
Acum, Florin Ristei a spus totul despre despărțirea de Naomi Hedman.