Florin Cîțu dorește să rămână premier sau să fie numit un prim-ministru independent
Au început negocierile pentru formarea guvernului PNL PSD UDMR. Florin Cîţu ar fi insistat şi la discuţiile de azi să fie el premier, afirmă surse Antena 3.
Au început negocierile pentru formarea guvernului PNL PSD UDMR. Dacă PNL vrea să dea premierul, PSD insistă că ar trebui să primeasă 9 ministere, în funcţie de numărul de parlamentari din Legislativ. După împărţirea portofoliilor, cele două partide mari trebuie să cadă la o înţelegere şi pe programele de guvernare care diferă substanţial. PSD vrea majorări, PNL nu prea, iar USR anunţă că trece în opoziţie.
Florin Cîţu ar fi insistat şi la discuţiile de azi să fie el premier. Potrivit unor surse politice, Cîţu a zis de faţă cu ceilalţi că el nu-l vrea pe Nicolae Ciucă pentru că ar pierde partidul!
Dacă nu poate fi el, atunci să fie un premier independent care să nu fie membru al niciunui partid. Florin Cîţu a lăsat să se înţeleagă că ar prefera, mai degrabă, premier de la PSD decât pe Ciucă, arată surse politice.
Kelemen Hunor ar fi spus că e firesc ca premierul să fie preşedintele partidului.
Ciolacu a zis ca în ce priveşte PSD nu există dubiu în privinta premierului şi că PSD are o singură propunere de premier: Marcel Ciolacu.
Au fost discuţii tensionate la şedinţa cu liderii PNL, PSD și UDMR pentru formarea Guvernului. Au fost negocieri şi pentru majorările promise românilor. Florin Cîțu spune că în perioada următoare nu trebuie crescute taxele, iar cota de impozitare trebuie să fie unică, nu progresivă.
Florin Cîţu spune că este de acord cu orice majore, dacă bugetul o permite.
„Sunt de acord cu orice majorare – aşa cum am fost şi până acum; am crescut pensiile şi salariile şi anul acesta, în funcţie de cât ne putem permite. Dacă există resurse de finanţare pentru toate aceste programe, bineînţeles că ele se pot face. Dacă nu, vom vedea ce poate să îşi permită economia.
Discuţiile pe programul de guvernare încep mâine. De principiu, PNL a comunicat şi aseară care sunt elementele importante pentru noi. Nu vom creşte taxe în perioada următoare.
Nu am discutat despre ministere sau despre funcţia de premier, am discutat despre programul de guvernare şi despre un calendar pentru zilele următoare încercând să avem cât mai repede un guvern stabil.
Este o discuție despre extinderea numărului de ministere. Maxim 20”, a declarat Florin Cîțu după discuțiile cu liderii PSD și UDMR pentru formarea unei alianțe guvernamentale.