Florin Cîțu, discuții despre moțiunea de cenzură, într-o vizită oficială la Iaşi. Ce le promite ieșenilor – FOTO, VIDEO
Prim-ministrul României, Florin Vasile Citu, a venit astăzi, 10 septembrie 2021, la ora 10.00, într-o vizită oficială, la Iaşi. La întrunire au ajuns Costel Alexe, președintele CJ Iași, deputatul Nelu Tătaru, Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, dar şi Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava. Conferinţa de presă a candidatului la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal va fi susţinută la Sala de Conferinţe „Vivaldi” din Palas Congress Hall, la şedinţa Colegiului Director Judeţean al PNL Iaşi.
De precizat este faptul că duminică, 12 septembrie 2021, la Iaşi, va veni şi Ludovic Orban, actualul preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
Florin Citu a anunţat astăzi la Iaşi că vă aşteapta ca întreaga coaliţie să meargă mai departe în ciuda problemelor.
„PNRR e un moment important pentru România şi nu trebuie să ratăm această şansă”, a transmis premierul Florin Cîțu.
Florin Cîțu, despre creșterea prețurilor la produsele alimentare
Prim-ministrul României, Florin Vasile Cîțu, a menționat astăzi la întâlnirea de la Iași faptul că speră ca Banca Națională va găsi o soluție care să tempereze dinamica inflației și prețurile la produsele alimentare să nu mai crească.
„Am venit astăzi la Iaşi pentru a susţine moţiunea „România Liberală” în faţa colegilor mei. Va fi o discuţie interactivă. Avem liberali adevăraţi. Am o campanie care promovează liberalismul. Toţi membrii PNL după 25 septembrie veţi vedea un partid unit care va folosi toate resursele pentru a guverna România. Urmează o perioadă cu provocări, trebuie să găsim soluţii pentru ei. Continuăm lupta noastră cu inamicul nostru pe scenă politică PSD.
Vedem această creştere a preţurilor în special la produsele alimentare. M-am uitat la cifre în această dimineaţă. Acolo este dinamica cea mai mare, la produsele alimentare. La produsele nealimentare este o creştere de 3%. Am încredere că Banca Naţională va găsi soluţia pentru a tempera dinamica inflaţiei, dar tot astăzi avem şi o veste bună: investiţiile nete în economie au crescut faţă de anul trecut, când am avut investiţii record, au crescut cu 10% în primul semestru sau cu 12% în trimestrul doi, ceea ce înseamnă că strategia noastră de a investi în economie, de a creşte veniturile, funcţionează şi cred că politica fiscală pe care noi o implementăm, împreună cu politica monetară, care sigur va duce la reducerea dinamicii inflaţiei va da rezultate bune în perioada imediat următoare”, a spus premierul Florin Cîțu.
Florin Cîțu: „Cine vrea să oprească campania de vaccinare va fi sancționat”
Premierul a adus în discuție și campania de vaccinare anti-Covid-19. Acesta a menționat că orice persoană, indiferent de funcție sau statut, va fi sancționat dacă încearcă să oprească procesul de vaccinare împotriva noului coronavirus. De asemenea, oficialul a adăugat vizazi de incidentul de ieri, 9 septembrie 2021, din plenul Parlamentului, că erau foarte mulți deputați și senatori care nu purtau mască de protecție într-un loc închis.
„Orice acţiune care încearcă să oprească campania de vaccinare trebuie sancţionata de toate instituţiile statului. Nu putem tolera aşa ceva. Ieri în Parlamentul României erau deputaţi şi senatori fără mască. Este inadmisibil şi cer statului să îi amendeze pe toţi, indiferent de ce funcţii au. Avem un număr din ce în ce mai mare de persoane infectate cu noul coronavirus. Trebuie să ne gândim la acest lucru. Trebuie să purtăm masca unde trebuie. Ne vom uita la toate soluţiile pentru a ne asigura că toţi romanii să nu aibă de suferit pe urma acestor facturi.
Obiectivele mele sunt clare, precise. Păstrăm guvernarea. România are nevoie de un guvern. Urmează PNRR după ce este aprobat trebuie implementat. România Educată intra astăzi în acţiune. Avem provocările pentru iarnă, începe anul şcolar luni. Nu ne permitem această criză politică. Vreau maturitate. Încă suntem în pandemie şi nu vreau să avem o criză politică”, a spus Florin Cîțu.
Cîțu nu vrea să rupă coaliția de guvernare
Cîțu susține că așteptă ca această moțiune de cenzură să fie retrasă, iar mai apoi să aibă o discuție la masă. Coaliția de guvernare nu va fi ruptă, susține premierul.
„Poţi să retragi moţiunea şi vii la masă să discutăm. Parlamentarii fără mască bruscau ieri un coleg de-al meu ieri în Parlament. Aceste atitudini nu pot fi tolerate. Eu credeam că suntem la masă cu un partid pro european care nu susţine violența de niciun fel. Sunt sigur că între membrii USR sunt oameni care gândesc şi sunt la noi. Sunt oameni care nu cred că violenţa este un mod în care să ne impunem punctul de vedere. Nu poate nimeni a nege că ieri acţiunile celor de la AUR nu au fost susţinute de conducerea pe care astăzi o are USR.
USR are o alianţă pe fata cu AUR şi încearcă să obţină o alianţă cu PSD pentru a da jos Guvernul. Le-am acceptat demisiile pentru a nu se face de ruşine. Mi se pare inadmisibil. Nu vom numi niciun secretar de stat pe care-l avem acum. Aceste posturi rămân libere pentru că nu vreau să rup aceasta coaliţie. Am delegat atribuţii şi rămânem aşa. Toate aceste proiecte pe care le-am început le vom duce mai departe”, a conchis Cîțu.